Dintre toate perioadele de formare a copiilor, adolescenta e cea mai dificila. E perioada cand nimic nu-i mai convine copilului, tot ce spui il face sa dea ochii peste cap. Pare ca tot ce l-ai invatat zboara pe fereastra. Hormonii ii tulbura si mai mult ratiunea si capacitatea de a lua decizii corecte. Prietenii sunt mai importanti ca familia si, in general, te rogi la Dumnezeu ca adolescentul tau sa treaca cu bine prin acesti ani si sa se fi prins ceva de el din toata educatia anilor anteriori.
In aceste conditii, orice mana de ajutor e binevenita, iar noi iti oferim cateva sugestii de la Ellen Pober Rittberg, autoarea cartii “35 de lucruri pe care adolescentul tau n-o sa ti le spuna niciodata, asa ca ti le spun eu”.
1. Adolescentii vostri nu vor sa le fiti prieteni
Ei au nevoie sa stie ca sunteti modele responsabile, pe care se pot baza, demne de respectul lor, nu niste pustani intarziati, care se cred cool si poarta blugi prea stramti sau tricouri cu inscriptii gen “Alcoolul este viata”.
2. Nu sta la discutii in contradictoriu cu adolescentul
Daca are chef de dezbateri, sa intre in politica sau sa dea la Drept. Insa daca incerci sa-i urmaresti si sa-i combati logica adolescentina cu argumente logice, o sa vorbesti pana ti se usuca gura si n-ai sa ajungi la nici un rezultat. Adolescentii au nevoie sa stie ca NU inseamna NU. Tii minte cand copilul tau avea doar doi ani si raspunsul lui pentru orice era NU? Ei, acum e randul tau, mai ales atunci cand copilul tau vrea sa adopte comportamente periculoase sau care i-ar putea afecta viitorul din punct de vedere social, scolar sau chiar profesional.
3. Nu-i cumpara adolescentului tau masina
Daca vei incalca aceasta regula, copilul o va busi in timp record, asta daca ai noroc si nu o distruge complet. Adolescentul trebuie sa munceasca pentru a obtine banii de masina, sau macar pentru o parte din masina (si nu ne referim aici doar la volan sau un cauciuc). Stii ca si tu ai grija ca de ochii din cap cand porti o bluza pe care ai dat o gramada de bani, fata de una cumparata la chioscul de pe plaja. Acelasi principiu se aplica si la masina adolescentului tau, cu diferenta ca masina poate cauza pagube semnificative.
Citeste si: Ce sa nu spui niciodata unui adolescent care sufera din dragoste
4. Incurajeaza participarea la sporturi, chiar daca adolescentul tau e asa de stangaci ca-si da cu stangu-n dreptul
Unele sporturi pot fi practicate si de cei mai putin coordonati. Participarea la sporturi dezvolta perseverenta si spiritul de echipa. In plus, vei sti intotdeauna unde e copilul in fiecare zi dupa terminarea orelor. Arata-i ca-ti pasa de noua preocupare si ca e importanta – du-te la meciuri si incurajeaza-l in gura mare din tribune, chiar daca asta il va stanjeni.
5. Fa-te cunoscut si placut de catre colectivul profesoral
Implica-te in activitatile extra-scolare organizate, ofera-te sa supraveghezi un bal sau o excursie, implica-te in aranjarea salii pentru vreun dans, ofera-te a contribui la gustarile si dulciurile de la baluri. Ai grija sa pregatesti, insa, lucruri gustoase, iar daca nu te pricepi, mai bine cumperi decat sa spuna copilul ca l-ai facut de ras.
Citeste continuarea: 1 2
3 ZODII testate de UNIVERS în săptămâna 16-22 decembrie 2024
Faza lunii când te-ai născut. Cum se calculează și ce spune despre viața ta