Povestea lui Harap Alb, de Ion Creangă

Harap-Alb atunci încaleca, și calul, nechezand o data puternic, zboara cu dansul:

În înaltul cerului,

Vazduhul pamantului

și o ia de-a curmeziș:

De la nouri catre soare,

Printre luna și luceferi,

Stele mandre lucitoare.

Și apoi, de la o vreme, începe a se lasa lin ca vantul, și luand de-a lungul pamantului, merg spre împarație, Dumnezeu sa ne ție, ca cuvantul din poveste, înainte mult mai este.

Dar ia sa vedem, ce se mai petrece la masa dupa ducerea lui Harap-Alb?

– Hei, hei! zise Spanul în sine, tremurand de ciuda: nu te-am știut eu ca-mi ești de aceștia, ca de mult îți faceam felul! Dar traind și nemurind, te-oi sluji eu, mai badeo! Paloșul ista are sa-ți știe de știre… Ei, vedeți, moșule și cinstiți meseni, cum hranești pe dracul, fara sa știi cu cine ai de-a face? Daca nu-s și eu un puișor de om în felul meu, dar tot m-a tras Harap-Alb pe sfoara! Bine-a zis cine-a zis: „Ca unde-i cetatea mai tare, acolo bate dracul razboi mai puternic”.

În sfarșit, împaratul, fetele sale și toți oaspeții ramasera încremeniți, Spanul, bodroganind din gura, nu știa cum sa-și ascunda ura, iara Harap-Alb, îngrijit de ce i s-ar mai putea întampla în urma, mergea tot înainte prin locuri pustii și cu greu de strabatut.

Și cand sa treaca un pod peste o apa mare, iaca o nunta de furnici trecea și ea tocmai atunci podul. Ce sa faca HarapAlb? Sta el oleaca și se sfatuiește cu gandul: „Sa trec peste dansele, am sa omor o mulțime; sa dau prin apa, ma tem ca m-oi îneca, cu cal cu tot. Dar tot mai bine sa dau prin apa, cum a da Dumnezeu, decat sa curm viața atator gazulițe nevinovate”. Și zicand Doamne-ajuta, se arunca cu calul în apa, o trece înot dincolo, la cela mal, fara primejdie și apoi își ia drumul înainte. Și cum mergea el, numai iaca i se înfațișaza o furnica zburatoare zicand:

– Harap-Alb, fiindca ești așa de bun, de ți-a fost mila de viața noastra, cand treceam pe pod, și nu ne-ai stricat veselia, vreau sa-ți fac și eu un bine: na-ți aripa asta, și cand îi avea vrodata nevoie de mine, sa dai foc aripei, și atunci eu împreuna cu tot neamul meu avem sa-ți venim în ajutor.

Harap-Alb, strangand aripa cu îngrijire, mulțumește furnicii pentru ajutorul fagaduit și apoi pornește tot înainte.

Și mai merge el cat merge, și numai iaca ce aude o bazaitura înadușita. Se uita el în dreapta, nu vede nimica; se uita în stanga, nici atata; și cand se uita în sus, ce sa vada? Un roi de albine se învartea în zbor pe deasupra capului sau și umblau bezmetice de colo pana colo, neavand loc unde sa se așeze. Harap-Alb, vazandu-le așa, i se face mila de dansele și, luandu-și palaria din cap, o pune pe iarba la pamant, cu gura-n sus, și apoi el se da într-o parte. Atunci, bucuria albinelor; se lasa jos cu toatele și se aduna ciotca în palarie. Harap-Alb, aflandu-se cu parere de bine despre asta, alearga în dreapta și în stanga și nu se lasa pana ce gasește-un buștihan putregaios, îl scobește cu ce poate și-i face urdiniș; dupa aceea așaza niște țepuși într-însul, îl freaca pe dinauntru cu catușnica, cu sulcina, cu mataciune, cu poala santa-Mariei și cu alte buruiene mirositoare și prielnice albinelor și apoi, luandu-l pe umar, se duce la roi, rastoarna albinele frumușel din palarie în buștihan, îl întoarce binișor cu gura în jos, îi pune deasupra niște captalani, ca sa nu razbata soarele și ploaia înlauntru, și apoi, lasandu-l acolo pe camp, între flori, își cauta de drum.

Citeste continuarea: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15