Spanul, voind sa piarda acum pe Harap-Alb cu orice preț, zise împaratului:
– Doamne, moșule, de nu mi-a aduce sluga mea salați de aceste și din piatra seaca, mare lucru sa fie!
– Ce vorbești, nepoate! zise împaratul; unul ca dansul, și înca necunoscator de locurile acestea, cum crezi ca ar putea face aceasta slujba? Doar de ți-i greu de viața lui.
– Ia las, moșule, nu-i duce grija; pun ramașag ca are sa-mi aduca salați întocmai ca aceste, și înca multe, ca știu eu ce poate el.
Ș-odata cheama Spanul pe Harap-Alb și-i zice rastit:, Acum degraba sa te duci cum îi ști tu și sa-mi aduci salați de aceste din Gradina Ursului. Hai, ieși repede și pornește, ca nu-i vreme de pierdut. Dar nu cumva sa faci de altfel, ca nici în borta șoarecului nu ești scapat de mine!
Harap-Alb iese mahnit, se duce în grajd și începe a-și netezi calul pe coama, zicand:
– Ei, caluțul meu, cand ai ști tu în ce necaz am intrat! Sfant sa fie rostul tatane-meu, ca bine m-a învațat! Așa-i ca, daca n-am ținut seama de vorbele lui, am ajuns sluga la darloaga și acum, vrand-nevrand, trebuie s-ascult, ca mi-i capul în primejdie?
– Stapane, zise atunci calul; de-acum înainte, ori cu capul de piatra, ori cu piatra de cap, tot atata-i: fii odata barbat și nu-ți face voie rea. Încaleca pe mine și hai! Știu eu unde te-oi duce, și mare-i Dumnezeu, ne-a scapa el și din aceasta!
Harap-Alb, mai prinzand oleaca la inima, încaleca și se lasa în voia calului, unde vrea el sa-l duca.
Atunci calul pornește la pas, pana ce iese mai încolo, ca sa nu-i vada nimene. Apoi își arata puterile sale, zicand:
– Stapane, ține-te bine pe mine, ca am sa zbor lin ca vantul, sa cutreieram pamantul. Mare-i Dumnezeu și meșteru-i dracul. Helbet! vom putea veni de hac și Spanului celuia, nu-i e vremea trecuta.
Și odata zboara calul cu Harap-Alb pana la nouri; apoi o ia de-a curmezișul pamantului: pe deasupra codrilor, peste varful munților, peste apa marilor și dupa aceea se lasa încet- încet într-un ostrov mandru din mijlocul unei mari, langa o casuța singuratica, pe care era crescut niște mușchi pletos de o podina de gros, moale ca matasa și verde ca buraticul.
Atunci Harap-Alb descaleca, și spre mai mare mirarea lui, numai iaca îl întampina în pragul ușii cerșetoarea careia îi daduse el un ban de pomana, înainte de pornirea lui de acasa.
– Ei, Harap-Alb, așa-i ca ai venit la vorbele mele, ca deal cu deal se ajunge, dar înca om cu om? Afla acum ca eu sunt Sfanta Duminica și știu ce nevoie te-a adus pe la mine. Spanul vrea sa-ți rapuna capul cu orice chip și de-aceea te-a trimis sa-i aduci salați din Gradina Ursului, dar i-or da ele odata pe nas… Ramai aici în asta-noapte, ca sa vad ce-i de facut.
Harap-Alb ramane bucuros, mulțumind Sfintei Duminici pentru buna gazduire și îngrijirea ce are de el.
– Fii încredințat ca nu eu, ci puterea milosteniei și inima ta cea buna te ajuta, Harap-Alb, zice Sfanta Duminica ieșind și lasandu-l în pace sa se linișteasca.
Și cum iese Sfanta Duminica afara, odata și pornește desculța prin roua, de culege o poala de somnoroasa, pe care o fierbe la un loc cu o vadra de lapte dulce și cu una de miere și apoi ia mursa aceea și iute se duce de o toarna în fantana din Gradina Ursului, care fantana era plina cu apa pana la gura. Și mai stand Sfanta Duminica oleaca în preajma fantanii, numai iaca ce vede ca vine ursul cu o falca în cer și cu una în pamant, mornaind înfricoșat. Și cum ajunge la fantana, cum începe a bea lacom la apa și a-și linge buzele de dulceața și bunatatea ei. Și mai sta din baut, și iar începe a mornai; și iar mai bea cate un rastimp, și iar mornaiește, pana ce, de la o vreme, încep a-i slabi puterile și, cuprins de amețeala, pe loc cade jos și adoarme mort, de puteai sa tai lemne pe dansul.
Citeste continuarea: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
