Povestea lui Harap Alb, de Ion Creangă

Craiul, auzind aceasta, parca nu i-a prea venit la socoteala și, încrețind din sprancene, a zis:

– Hei, hei! dragul tatei, cu vorba aceasta mi-ai adus aminte de cantecul cela:

Voinic tanar, cal batran,

Greu se-ngaduie la drum!

D-apoi calul meu de pe atunci cine mai știe unde i-or fi putrezind ciolanele! Ca doar nu era sa traiasca un veac de om! Cine ți-a varat în cap și una ca aceasta, acela înca-i unul… Ori vorba ceea: Pesemne umbli dupa cai morți sa le iei potcoavele.

– Tata, atata cer și eu de la d-ta. Acum, ori c-a fi traind calul, ori ca n-a fi traind, aceasta ma privește pe mine; numai vreau sa știu daca mi-l dai ori ba.

– Din partea mea, dat sa-ți fie, dragul tatei, dar mi-i de-a mirarea de unde ai sa-l iei, daca n-are ființa pe lume.

– Despre aceasta nu ma plang eu, tata, bine ca mi l-ai dat; de unde-a fi, de unde n-a fi, daca l-oi gasi, al meu sa fie.

Și atunci, odata se suie în pod și coboara de-acolo un capastru, un frau, un bici și o șa, toate colbaite, sfarogite și vechi ca pamantul. Apoi mai scoate dintr-un gherghiriu niște straie foarte vechi, un arc, niște sageți, un paloș și un buzdugan, toate pline de rugina, și se apuca de le grijește bine și le pune deoparte. Pe urma umple o tava cu jaratic, se duce cu dansa la herghelie și o pune jos între cai. Și atunci, numai iaca ce iese din mijlocul hergheliei o rapciuga de cal, grebanos, dupuros și slab, de-i numarai coastele; și venind de-a dreptul la tava, apuca o gura de jaratic. Fiul craiului îi și trage atunci cu fraul în cap, zicand:

– Ghijoaga uracioasa ce ești! din toți caii, tocmai tu te-ai gasit sa mananci jaratic? De te-a împinge pacatul sa mai vii o data, vai de steaua ta are sa fie!

Apoi începe a purta caii încolo și încoace, și numai iaca slabatura cea de cal iar se repede și apuca o gura de jaratic. Fiul craiului îi mai trage și atunci un frau în cap, cat ce poate, și apoi iar începe a purta caii de colo pana colo, sa vada, nu cumva a veni alt cal sa manance jaratic. Și numai iaca, și a treia oara, tot gloaba cea de cal vine și începe a manca la jaratic, de n-a mai ramas. Atunci fiul craiului, manios, îi mai trage un frau, iar cat ce poate, apoi îl prinde în capastru și, punandu-i fraul în cap, zice în gandul sau: „Sa-l iau, ori sa-i dau drumul? Ma tem ca m-oi face de ras. Decat cu așa cal, mai bine pedestru”.

Și cum sta el în cumpene, sa-l ia, sa nu-l ia, calul se și scutura de trei ori, și îndata ramane cu parul lins-prelins și tanar ca un tretin, de nu era alt manzoc mai frumos în toata herghelia.

Și apoi, uitandu-se ținta în ochii fiului de crai, zice:

– Sui pe mine, stapane, și ține-te bine! Fiul craiului, punandu-i zabala în gura, încaleca, și atunci calul odata zboara cu dansul pana la nouri și apoi se lasa în jos ca o sageata. Dupa aceea mai zboara înca o data pana la luna și iar se lasa în jos mai iute decat fulgerul. Și unde nu mai zboara și a treia oara pana la soare și, cand se lasa jos, întreaba:

– Ei, stapane, cum ți se pare? Gandit-ai vrodata ca ai sa ajungi: soarele cu picioarele, luna cu mana și prin nouri sa cauți cununa?

– Cum sa mi se para, dragul meu tovaraș? Ia, m-ai bagat în toate grozile morții, caci, cuprins de amețeala, nu mai știam unde ma gasesc și cat pe ce erai sa ma prapadești.

– Ia, așa am amețit și eu, stapane, cand mi-ai dat cu fraul în cap, sa ma prapadești, și cu asta am vrut sa-mi rastorc cele trei lovituri. Vorba ceea: una pentru alta. Acum cred ca ma cunoști și de urat și de frumos, și de batran și de tanar, și de slab și de puternic; de-aceea ma fac iar cum m-ai vazut în herghelie, și de-acum înainte sunt gata sa te întovarașesc oriunde mi-i porunci, stapane. Numai sa-mi spui dinainte cum sa te duc: ca vantul ori ca gandul?

– De mi-i duce ca gandul, tu mi-i prapadi, iar de mi-i duce ca vantul, tu mi-i folosi, caluțul meu, zise fiul craiului.

– Bine, stapane. Acum sui pe mine fara grija și hai sa te duc unde vrei.

Fiul craiului, încalecand, îl netezește pe coama și zice:, Hai, caluțul meu! Atunci calul zboara lin ca vantul, și cand vantul a aburit, iaca și ei la crai în ograda au sosit.

– Bun sosit la noi, voinice! zise craiul, cam cu jumatate de gura. Dar aista cal ți l-ai ales?

– Apoi da, tata, cum a dat targul și norocul; am de trecut prin multe locuri și nu vreau sa ma ia oamenii la ochi. M-oi duce și eu cat calare, cat pe jos, cum oi putea.

Și zicand aceste, pune tarnița pe cal, anina armele la oblanc, își ia merinde și bani de ajuns, schimburi în desagi și o plosca plina cu apa.

Apoi saruta mana tata-sau, primind carte de la dansul catre împaratul, zice ramas bun fraților sai și a treia zi catre seara pornește și el, mergand din pasul calului. Și merge el, și merge, pana se înnopteaza bine. Și, prin dreptul podului, numai iaca îi iese și lui ursul înainte, mornaind înfricoșat. Calul atunci da navala asupra ursului, și fiul craiului, ridicand buzduganul sa dea, numai iaca ce aude glas de om zicand:

– Dragul tatei, nu da, ca eu sunt. Atunci fiul craiului descaleca, și tata-sau, cuprinzandu-l în brațe, îl saruta și-i zice:

– Fatul meu, bun tovaraș ți-ai ales; de te-a învațat cineva, bine ți-a priit, iara de-ai facut-o din capul tau, bun cap ai avut. Mergi de-acum tot înainte, ca tu ești vrednic de împarat. Numai ține minte sfatul ce-ți dau: în calatoria ta ai sa ai trebuința și de rai, și de buni, dar sa te ferești de omul roș, iara mai ales de cel span, cat îi putea; sa n-ai de-a face cu danșii, caci sunt foarte șugubeți. Și, la toata întamplarea, calul, tovarașul tau, te-a mai sfatui și el ce ai sa faci, ca de multe primejdii m-a scapat și pe mine în tinerețile mele! Na-ți acum și pielea asta de urs, ca ți-a prinde bine vreodata.

De ce sunt importante povestile pentru copii. 9 motive sa le citesti zilnic

Citeste continuarea: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15