Ne-am obisnuit sa traim conform secolului vitezei, sa avem program ocupat, abia daca ne mai alocam timp sa ne amintim sa traim nu doar sa fim pe fuga. Suntem parinti si, dornici de performanta si succes, nu doar pentru noi ci si pentru copiii nostri, dornici ca ei sa nu fie lipsiti de toate facilitatile pe care aceste vremuri le ofera, setam programul copiilor pe repede-inainte.
Asa se face ca multi, prea multi copii din ziua de astazi ajung sa traiasca ingrijoratorul fenomen de epuizare.
Punem presiune pe ei sa se duca si la dans, inot ori tenis, o engleza suplimentar nu strica si de ce doar copilul vecinului sa faca pian si al meu nu?
Copilul nu prea are posibilitatea sa iti arate ca „prea mult chiar este prea mult” pentru el; el nu vrea sa te dezamageasca, el presteaza activitatile la care este trimis, ba chiar marturiseste cu candoare ca ii plac toate la care merge, uneori chiar placandu-i, alteori placandu-i mai mult sa iti faca pe plac.
Statistic, prea multi copii din ziua de azi sunt nu doar obositi ci chiar epuizati, si nu cand si cand, ci zi dupa zi.
Unii copii devin prea nervosi, altii se imbolnavesc si nu pentru ca nu ar fi suficient de destepti sa poata duce cat mai multe, ci pentru ca un copil are nevoie de timp sa fie pur si simplu doar copil, nu extensia viselor si asteptarilor parintilor lor.
„Nu e foarte bun la fotbal si nici nu ii prea place, dar toti prietenii lui se duc.”
„Daca fiul meu nu ar avea o activitate extrascolara in fiecare zi a saptamanii, ma tem ca ar sta pe acasa mancand junk food si jucandu-se la computer.”
„Ea este cea care vrea sa se duca la gimnastica, dansuri, chitara si pictura, iar acum s-a inscris si la franceza; eu nu o oblig.”
„Ei ii place sa fie mereu ocupata. Nu a mai dormit dupa-amiaza de cand avea 2 ani. Ii place sa tina ritmul cu surorile mai mari.”
Acestea sunt explicatii tipice ale parintilor. In mod evident, multi copii au prea multe de facut si nu au suficient timp sa le faca. Studiile arata ca timpul liber al copiilor a scazut la doar 12 ore pe saptamana in ultimii 20 de ani. Timpul de joaca a ajuns la doar trei ore pe saptamana iar activitatile libere neplanificate cum ar fi cele in exterior, ca mersul cu bicicleta sau plimbarile lungi, s-au redus cu peste 50%.
Citeste si: Semnele de epuizare la copii. In cate activitati il poti implica, pe varste
3 ZODII testate de UNIVERS în săptămâna 16-22 decembrie 2024
Faza lunii când te-ai născut. Cum se calculează și ce spune despre viața ta