Anxietatea de separare se manifestă printr-un sentiment de teamă intensă, care apare la copii în momentul în care se află în situaţii nefamiliare și în care nu sunt alături de ei persoanele cu care se simt în siguranţă, de regulă, mama sau tata.
Motivul declanșării anxietății poate să difere în funcție de vârsta copilului. Anxietatea de separare este mult mai frecventă la copiii mici, în timp ce copiii mai mari se pot confrunta cu anxietatea în ceea ce privește adaptarea și performanța școlară, relațiile sau sănătatea.
Anxietatea de separare reprezintă un răspuns adaptativ normal pentru copil de la naștere până în jurul vârstei de 4 ani și, de asemenea, în momentele de tranziție de la viața de acasă la viața socială (începutul grădiniței, al școlii, primele excursii, tabere etc.).
Dacă se menţine după vârsta de cinci ani, este vorba despre o anxietate de separare patologică. În acest caz copilul manifestă o frică excesivă şi nerealistă de separare şi o teamă în legătură cu posibile consecinţe negative care decurg din separarea de cei dragi.
Anxietatea de separare apare atunci când copiii încep să realizeze că sunt o entitate separată de figura lor de referință. În același timp, apare conceptul de permanență a obiectului , adică conștientizarea din partea copiilor că ceva sau cineva există chiar dacă nu este văzut sau auzit. Pe măsură ce copiii mici încep să înțeleagă că pot fi separați de părinte, nu își dau seama că se vor întoarce și încă nu au conceptul de timp. Reticenţa și disconfortul în a fi separat de un părinte este un răspuns normal, sănătos la copiii mici, şi indică o dezvoltare a ataşamentului sănătoas. Anxietatea de separare și, totodată, tipul de atașament sunt observabile atunci când copilul este separat de mamă sau de figura principală de îngrijire: la plecarea și la revenirea acesteia. Atașamentul și anxietatea de separare au la bază tendința naturală, înnăscută de a căuta apropierea unui adult.
Moduri în care se manifestă anxietatea de separare
- refuză să doarmă singur
- refuză să meargă la grădiniţă/şcoală
- refuză să meargă să doarmă la prieteni apropiați
- refuză să plece în excursii fără un părinte
- are frecvent coşmaruri al căror subiect este separarea sau nu poate dormi singur
- are dureri frecvente de cap, de burtă, greață, vărsături, dureri de stomac, amețeală, bătăi puternice de inima, dereglarea respirației. Aceste simptome apar înainte de momentul separarii, și sunt absente în momentele în care copilul este cu părinții, de exemplu, apar în diminețile în care copilul trebuie să meargă la școală, dar sunt absente în zilele de weekend, când copilul stă acasă cu părinții.
- face crize de plâns care însoţesc momentele de separare
- stă tot timpul în preajma părinţilor
- copiii pot părea retrași, apatici, îngrijorati, sau au dificultăți în a se acomoda sau concentra la joacă sau la școală
Deseori, copiii cu anxietate de separare vor spune: “Nu ma lăsa singur!”, “Unde pleci? Când revii? Te rog, nu pleca!”, “Nu ma lasa aici!”.
Simptomele anxietății de separare se manifestă în plan fiziologic, cognitiv, emoțional și comportamental.
Citeste si: Cum sa iti ajuti copilul care are frici si fobii
Unele dintre cauzele comune care pot determina anxietate de separare la copii sunt:
- schimbări în mediul înconjurător – schimbări, precum un oraș nou, o casă nouă, o școală sau o grădiniță
- stresul – situații stresante cum ar fi începerea sau schimbarea școlii, probleme de comunicare între părinți, sau pierderea cuiva îndrăgit, apariția unui membru nou în familie, pot determina astfel de stări
- tendință parentală de supra-protecție – în anumite cazuri, anxietatea de separare poate fi receptivitatea copiilor la manifestarea anxietății părinților, determinând dependenţa acestora faţă de părinţi şi forma de a fi privați de experienţe de învăţare despre cum se pot adapta și gestiona contexte noi
Anxietatea de separare poate să interfereze sever cu viața copilului și să-i restricționeze accesul la activități obișnuite și diferite contexte de expunere și dezvoltare. Izolarea socială, dificultăți în dezvoltarea și menținerea relațiilor, refuzul de a merge la școală sau dificultatea de a obține rezultate școlare bune, sunt doar câteva dintre problemele asociate cu anxietatea de separare.
În plan emoțional, preocupări și gânduri precum cele de mai jos îi pot provoca copilului o stare intensă de teamă, însingurare și multă nesiguranță, respectiv: Dacă mama sau tata pățesc ceva grav? Dacă mama sau tata uită să mă ia de la grădiniță / scoală? Daca mă pierd și nu mai știu să ajung acasă? Dacă mi se face rău și mama nu e acolo să mă ajute?
Mulți părinți ai căror copii suferă de anxietatea de separare au dificultăți în a gestiona propriile lor emoții când își văd copiii în suferință.
Deseori aceștia preferă și aleg pentru copii ca aceștia să evite situațiile noi (înscrierea la creșă sau grădiniță, la o activitate nouă etc) sau persoanele noi de care cei mici se tem, pentru a nu le produce copiilor un disconfort emoțional. Din păcate, însă, pe termen lung, prin evitări sau asigurări nepotrivite, părinții sunt prinși în cercul vicios al menținerii anxietății, ei vor observa cum copilul are tot mai multă nevoie de asigurări sau de un adult prin preajmă și va tinde să evite mai multe lucruri, iar anxietatea lui va crește în loc să scadă, așa cum ar fi de dorit. Este recomandat ca părintele să-și amintească că dorință copilului de a nu fi lăsat este un semn bun că s-a dezvoltat un atașament sănătos între cei doi. La un moment dat copilul va fi capabil să-și reamintească că părintele se întoarce întotdeauna când pleacă.
Mulți părinți menționează și faptul că anxietatea i-a ajutat să se apropie de copilul lor și se tem că odată ce copilul va depăși această problemă, relația lor se va schimba, iar copilul se va îndepărtă de ei și nu va mai petrece timp cu ei.
Nu rata nici: 4 probleme din viata reala care-i ingrijoreaza pe copii
Primele zile de școală sau de grădiniță înseamnă pentru copil expunerea la o doză ridicată de noutate și implicit, adaptare.
Cel mic poate fi ajutat să depășească temerea de separare, daca adulții din apropierea lui dau dovadă de răbdare, înțelegere și timp pentru acomodarea acestuia la noul context. Familiarizarea copilului cu ceea ce îl așteaptă poate diminua din modul în care acesta va resimți acest nou început, respectiv prima zi de școală sau acomodarea la o școală nouă:
– vorbește-i copilului despre noua experiență, spune-i despre ce ar putea fi diferit pentru el față de alte experiențe (prin comparație cu grădiniță sau creșă etc), cine va avea grijă de el, dacă din colegii mai vechi vor fi cu el în aceeași școală / clasă etc, îi poți povesti despre propriile experiențe la școală, puteți stabili dinainte un program zilnic, spune-i de ce nu poți rămâne cu el și că vei reveni să îl iei când programul lui se va termina
– validați emoțiile copilului (“înțeleg că îți este greu!”), în acest fel îi arați copilului că îl înțelegi și că ești aproape de el. Această metodă oferă pe de altă parte copilului un model alternativ de a face față anxietății în locul plânsului și a țipetelor, poate exprima verbal ce simte. Este important să nu anulezi trăirile copilului și să nu îl cerți pentru asta (Ești un fricos, mă voi supară pe tine daca nu rămâi la școală/grădiniță!”) sau să îi minimalizezi experiența (“Nu are de ce să-ți fie frică, ce crezi că vei păți?!”). O abordare suportivă este mult mai eficientă.
– acordă atenție și emoțiilor și atitudinii tale, încât să nu îi transmiți îngrijorarea ta copilului și să nu se simtă copleșit. Copilul, văzându-te îngrijorat sau stresat, va deveni el însuși astfel. Și nu are nevoie de încă un motiv – deja are emoții mari.
– încearcă să îi acomodezi noi rutine zilnice, cu cel puțin o săptămână înainte de începerea scopii, orele de masa, somn, timpul liber. Aceste noi obiceiuri îi cresc gradul de control al copilului asupra activităților curente și evenimentelor din viață sa, reducând incertitudinea și nesiguranță
– implică-l în pregătirile pentru prima zi de școală / grădiniță – cumpărați împreună hăinuțe, ghiozdan, rechizite etc. Dacă îl știi atașat de un anumit obiect, care îi va completa echipamentul școlar, un pix, un penar, o șapcă, pune-i-l în ghiozdan, îl va ajuta să se acomodeze mai ușor la acel “necunoscut”
– după fiecare zi, petreceți timp și încurajați comunicarea și discuțiile despre cum i-a fost și despre toate lucrurile frumoase pe care le-a descoperit, prietenii pe care și i-a făcut etc. Veți încuraja astfel asocierile pozitive și amintirile plăcute.
– fă ca timpul de tranziție și despărțire să fie scurt și însoțit de mișcări sau obiceiuri care se repetă. Acorda-i atenție deplină și afecțiune, dar spune-i apoi la revedere și ajută să te retragi atunci. Să prelungești momentul despărțirii, pentru că micuțul plânge sau țipă, nu face decât să agraveze lucrurile și nu îl ajută să se încreadă prea tare nici în persoana în grija căreia rămâne(educatoare, învățătoare etc).
Cu toate acestea, dacă copilul continuă să prezinte semne de stres sau anxietate, discută si implică și profesorul de la clasă.
Există studii care arată că experiențele școlare pozitive timpurii sunt importante pentru bunăstarea socială și emoțională a copilului, dar și pentru performantele scolare. În schimb, copiii care au un început de școală mai brut, sunt mai susceptibili să întâmpine dificultăți pe tot parcursul vieții școlare.
Autor : Cătălin Durlă este unul din specialiștii Clinica Aproape. Psiholog și psihoterapeut cu o experiență de 15 ani în lucrul cu copiii și adulții.
Clinica Aproape – Permite-ți să fii bine!
Tel: 0722187700
Mail: contact@clinicaaproape.ro
Facebook: https://www.facebook.com/clinica.aproape
foto: Depositphotos.com
