Imbaierea este intotdeauna o experienta placuta, relaxanta. Adesea, scufundarea in apa calda are si un alt beneficiu, diminuarea semnificativa a durerilor. Este unul dintre motivele pentru care multe dintre viitoarele mamici opteaza pentru o nastere in apa.
Unele mamici aleg sa stea in apa doar pe durata travaliului, altele sa nasca in apa. Oricum, imersia se face la o dilatatie a colului uterin de 3-4 cm, odata cu aparitia primelor contractii dureroase regulate. Apa in care are loc nasterea are o temperatura de 37 grade Celsius, care va ramane constanta pana la incheierea intregului proces al nasterii.
Citeste si: Nastere naturala vs nastere indusa. 6 diferente majore de care sa tii cont
De ce sa alegi o nastere in apa. Principalele avantaje
Pentru ca nasterea in apa diminueaza semnificativ durerile, nevoia de medicatie analgezica a viitoarei mamici scade. In plus, gravida are nevoie sa-si schimbe frecvent pozitia in timpul travaliului pentru diminuarea durerilor, iar acest lucru devine mult mai usor in mediu lichid.
De asemenea, nasterea in apa reduce semnificativ riscul traumatismelor vaginale. Perineul se relaxeaza si devine mai elastic. Daca in cazul multor dintre nasterile obisnuite se practica epiziotomia, necesitatea acesteia la nasterea in apa este mult redusa.
Aceasta metoda de aducere pe lume a copilului are beneficii nu doar pentru mama, ci si pentru bebe. Micutul isi petrece cele noua luni de viata intrauterina in lichidul amniotic, un mediu similar celui in care urmeaza sa se nasca. Tranzitia bebelusului se va face dintr-un mediu lichid in alt mediu lichid, fiind, astfel, mult mai blanda.
Te mai poate interesa: 10 curiozitati despre nastere pe care nu ti le-a spus nimeni
Dezavantajele nasterii in apa
Oricat de atractiva ti s-ar parea o nastere in apa, trebuie sa stii ca aceasta nu este lipsita de riscuri. Iata care sunt principalele dezavantaje ale acesteia:
Cantitatea de sange pe care mama o pierde la nastere este mai mare decat la o nastere obisnuita si mai dificil de evaluat in apa. De asemenea, pot aparea o serie de complicatii care sa necesite interventia de urgenta a medicului: mamei ii creste tensiunea sau are stari de lesin. In aceste cazuri, gravida va trebui sa iasa din bazin pentru ca medicul sa intervina cat mai curand cu putinta.
In ceea ce priveste complicatiile care pot aparea la bebelusul nascut in apa, acestea sunt destul de rare: ruptura accidentala a cordonului ombilical sau aspiratia hidrica ce are loc atunci cand copilul incepe sa respire in apa, iar apa ajunge in plamani.
Nu rata nici: Nastere naturala dupa cezariana. Principalele riscuri pentru mama si fat
Situatii in care este contraindicata nasterea in apa
Aproximativ 85% dintre gravide pot apela la o nastere in apa. Pentru restul de 15% exista contraindicatii. Aceste situatii specifice in care mamica nu poate naste in apa sunt urmatoarele:
– Fatul se afla in prezentatie pelviana;
– Gravida sufera de boli cardiace, renale, pulmonare, de hipertensiune arteriala, de diabet, de tulburari de coagulare, de herpes genital activ, de hepatita B, de HIV, de epilepsie;
– Gravida a avut anterior o operatie cezariana;
– Gravida sufera de placenta praevia, o conditie care apare cand placenta acopera total sau partial colul uterin si poate determina sangerare vaginala abundenta;
– Sarcina este multipla;
– Lichidul amniotic are o consistenta anormala;
– Nasterea este prematura.
Image by Amenable from Pixabay
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?