Bagaj pentru maternitate - lucruri necesare pentru mama si copil (P) - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Bagaj pentru maternitate – lucruri necesare pentru mama si copil (P)

Sfatulparintilor » Sarcină » În timpul sarcinii » Bagaj pentru maternitate – lucruri necesare pentru mama si copil (P)
Bagaj pentru maternitate

Bagajul pentru maternitate devine grija principala a viitorilor parinti cu putin timp inainte de venirea pe lume a bebelusului. Inca din saptamana 30-32, mamicile incep sa gandeasca ce va contine bagajul pentru maternitate, lucruri care sa fie de folos atat pentru ele, cat si pentru pitic in primele zile de viata. Fiind vorba doar despre cateva zile, intre 3 si 5, depinde de evolutia celui mic, este necesar sa te gandesti cat mai eficient si sa iti faci un bagaj care sa va asigure confortul.

 

 

Ce trebuie sa contina bagajul pregatit pentru maternitate

Pe langa lucrurile tale si ale beblusului, in bagajul pentru maternitate nu trebuie sa uiti sa pui urmatoarele acte:

  • Dosarul de analize de pe parcursul sarcinii;
  • Buletin – in original si copie;
  • Card de sanatate;
  • Adeverinta de la birou, daca ai posibilitatea sa o aduci inainte;
  • Si ultimele ecografii pe care le-ai facut in timpul sarcinii, dar si analize de sange.

 

Dupa ce ti-ai pregatit documentatia necesara, este timpul sa te gandesti care sunt lucrurile care iti vor fi de folos in primele zile, atat tie, cat si piticului nou nascut.

 

Pentru viitoarea mamica:

In primul rand obiecte de igiena intima, care sa iti asigure confortul de care ai nevoie in aceste zile. Periuta si pasta de dinti, deodorant, iar cel recomandat este roll on sau stick si nu spray, balsam pentru buze, crema de fata si crema de corp, perie de par si accesorii pentru prins parul.

 

Dupa ce le-ai stabilit pe acestea ai nevoie si de urmatoarele:

  • Papuci, un model in care tu te simti confortabil. Sunt de preferat cei din plastic pentru a evita umezeala;
  • Camasi de noapte, cel putin 3, in functie de noptile in care stai. Sunt ideale sutienele pentru alaptat și cămășile speciale, cu nasturi, pentru a-ti facilita cat mai mult procesul;
  • Halat calduros, in functie de sezon si de cat esti de friguroasa si mai multe perechi de sosete.
  • Lenjerie intima, mai multe perechi. Poti alege si perechi de unica folosinta, care se gasesc la raioanele speciale pentru mama si bebelus;
  • 2 pachete de vata si tifon pentru vata, din care se fac torsoane, fese sterile, comprese sterile, tampoane speciale pentru lauze, respectiv tampoane pentru sani.

 

Bagajul de maternitate pentru pitic

Fiind foarte mic, trebuie sa te asiguri ca il protejezi si ii pui la dispozitie orice. Piticul tau va trebui sa aiba pregatit in bagajul pentru maternitate urmatoarele:

  • Scutece speciale pentru nou nascut, cat mai multe, cel putin 30;
  • Paturi absorbante;
  • Crema pentru eritemul fesier;
  • Ulei de corp;
  • Servetele umede;
  • Sapun si sampon special pentru bebelusi;
  • Prosoape si hainute speciale, respectiv: body, pantaloni, salopeta, ciorapi, manusi care ii vor fi de folos sa nu se zgarie. Ai nevoie si de inca un schimb de hainute pentru momentul externarii;
  • Scutece din finet;
  • Landou, cosulet sau un scaun auto special pentru bebelusi pentru plecarea din spital.

 

Dupa nastere, ambii parinti au la dispozitie 3 zile pentru declararea si inregistrarea nasterii in maternitate. Si pentru declararea piticului nou nascut ai nevoie de urmatoarele documente:

  • Buletinul in original si copie al mamei si tatalui;
  • Certificatul de nastere in original si copie al parintilor;
  • Certificatul de casatorie in original si copie;
  • Certificatul medical constatator al nasterii;

 

Se procedeaza diferit in momentul in care cei doi parinti nu sunt casatoriti sau tatal nu isi doreste sa recunoasca copilul.

De asemenea, cand parintii nu au acelasi nume de familie, se poate face o declaratie scrisa in care ambii parinti semneaza pentru numele de familie pe care il va avea copilul.

Data articol: 27/07/2018