Lipsa vitaminei D în organismul copiilor creşte riscul de alergii la alimente - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 15 ani pentru voi

Lipsa vitaminei D în organismul copiilor creşte riscul de alergii la alimente

Sfatulparintilor » Preșcolari » Sănătate prescolari » Lipsa vitaminei D în organismul copiilor creşte riscul de alergii la alimente

Insuficienţa vitaminei D în organismul copiilor creşte probabilitatea ca aceştia să dezvolte reacţii alergice la anumite alimente avertizează un studiu al institutului australian Murdoch (MCRI).

Cercetătorii australieni au descoperit că insuficienţa vitaminei D, numită şi „vitamina soarelui”, creşte riscul unor alergii la diferite alimente, deşi nu au găsit o corelaţie între lipsa acesteia şi eczeme. Dar ei subliniază că această cercetare este valabilă numai pentru copiii ai căror părinţi s-au născut în Australia, nefiind luate în calcul variabile precum culoarea pielii sau factori de mediu, scrie RTV.NET.

În cadrul investigaţiei au fost evaluaţi 5.276 copii în vârstă de un an, care au fost supuşi unor teste pentru a se vedea dacă sunt alergici la alimente precum ouă, alune ori susan, iar rezultatele au fost comparate cu nivelul lor de vitamina D în sânge. Coordonatoarea studiului, Katie Allen, menţionează că sporirea insuficienţei de vitamina D în ultimii 20 de ani a evoluat în paralel cu creşterea numărului cazurilor de alergii alimentare.

Insuficienţa vitaminei D în organismul copiilor poate creşte şi de trei ori probabilitatea ca aceştia să dezvolte reacţii alergice la medicamente.

Detalii pe RTV.NET

Dacă ți-a plăcut articolul și crezi că cineva poate beneficia de informatiile din el, te invităm să ne dai like și share. Îți mulțumim! Urmărește Sfatulparintilor.ro și pe Facebook și GoogleNews!
Redactor-Șef Sfatul Părinților - Jurnalist, cu 30 de ani experienta in presa scrisa si online, comunicare si social-media. Pasionata de dezvoltare personala, astrologie, spiritualitate. Mii de articole scrise pentru sfatulparintilor.ro, din anul 2011, in domenii diverse: sarcina, bebelusi, parenting, sanatate, alimentatie, familie, timp liber, astrologie, lifestyle, retete, relatii si cuplu.
Data articol: 05/03/2013