Imunitatea copiilor și alimentația - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Imunitatea copiilor și alimentația

Sfatulparintilor » Preșcolari » Sănătate prescolari » Imunitatea copiilor și alimentația
imunitatea copiilor

În această perioadă, în condițiile în care cazurile de gripă și de boli de sezon se înmulțesc, se vorbește mult despre imunitatea copiilor. Diana Voican, medic pediatru și coordonator al programului Sănătos de mic, dezvoltat de Asociația SAMAS, ne spune ce putem face pentru imunitatea copiilor și care este legătura între imunitatea și alimentația copiilor. 

Imunitatea este însușirea organismului de a opune rezistență în fața activității microbilor și a substanțelor toxice, cu alte cuvinte, capacitatea lui de a-și păstra sănătatea. 

Înțelegem, în linii mari, ce înseamnă imunitatea, dar încă nu știm totul despre mecanismele, extrem de complexe și complicate după care funcționează și care sunt influențate de factori interni (existența unor boli cronice sau ereditare), dar și externi. 

Factorii externi sunt reprezentați în primul rând de alimentație, activitate fizică, stare psihică, odihnă și somn, dar și de imunizarea prin vaccinare sau administrarea de suplimente alimentare.

Alimentele care ajută imunitatea copiilor

În prima parte a vieții, cea de sugar, alăptarea joacă un rol esențial în inițierea imunității, esențială în menținerea rezistenței micului organism față de boli. De aceea este indicat ca sugarul să fie alăptat exclusiv până la vârsta de 6 luni, iar alăptarea să continue apoi, în paralel cu diversificarea alimentației.

În alimentația copilului mic, dar și a școlarului și adolescentului, dieta echilibrată și bogată în macronutrienți esențiali, în vitamine și minerale, cu aport de proteine de bună calitate din pește sau carne, din lactate, cu aport de fibre din cereale integrale, legume și fructe, de vitamine și minerale din ouă, lactate, legume și fructe, asigură menținerea unui sistem imunitar în condiții optime.

Excluderea alimentelor preparate industrial, a alimentelor tip fast-food, a dulciurilor concentrate, a băuturilor carbogazoase, a preparatelor de patiserie din comerț reprezintă un mod de a proteja organismul copiilor de agresiuni care pot influența imunitatea.

Un program regulat de mese, alături de activități în aer liber garantează menținerea sănătății.

Imunitatea copiilor și activitatea fizică 

Exercițiile fizice și mișcarea stimulează circulația și, implicit, celulele sistemului imunitar. Contactul cu lumina soarelui și aerul curat sunt esențiale pentru susținerea imunității. 

Este important pentru copii să aibă mult timp liber, timp pentru joc afară, în aer liber, sau, pur și simplu pentru momente de odihnă. Un program prea încărcat, chiar și cu activități foarte interesante pentru copii, este suprasolicitant și îi face mai vulnerabili în fața bolilor. 

Imunitatea copiilor și somnul 

Somnul este esențial pentru menținerea sănătății și funcționarea în parametri optimi a sistemului imunitar. În funcție de vârstă, copiii au nevoie de 10-14 ore de somn pe zi. Nu doar orele de somn contează, ci și calitatea somnului este foarte importantă: pentru o secreție adecvată a melatoninei (hormonul de somn), copiii trebuie să doarmă în întuneric și în liniște.

În perioadele în care organismul este mai intens solicitat și își consumă resursele mai rapid decât în mod normal este nevoie și de un aport de suplimente alimentare, care se vor administra însă doar la indicația unui specialist. 

***

Sănătos de mic reduce riscul de obezitate pentru copiii preșcolari și formează obiceiuri alimentare sănătoase, printr-un program național de educație nutrițională în grădinițe. Programul a fost dezvoltat de Asociația SAMAS, în colaborare cu mai multe societăți medicale și institute de sănătate publică și este susținut de Inspectoratele Școlare, Direcțiile de Asistență Socială și Medicală și Casa Corpului Didactic din fiecare localitate. Sănătos de mic include activități dedicate personalului medical și didactic din grădinițe, părinților și copiilor. Sănătos de mic specializează cadrele medicale și didactice în nutriția sănătoasă a preșcolarului, organizează lecții interactive cu copiii, ateliere de gătit sănătos și conferințe pentru părinți. Programul s-a lansat în 2017, iar până acum 142 de grădinițe din București sunt partenere în program și 21.300 de copii și 31.950 de părinți au fost implicați în program. În 2020 Sănătos de mic s-a lansat și în județul Cluj. 

Sursa foto: Sănătos de mic

Cuvinte cheie:
Data articol: 10/03/2020