Povești de adormit copiii: Leul cel timid
A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nici n-am avea ce povesti, a fost odată un pui de leu. Care avea, ca toţi copiii din lume, foarte multe calităţi. Leuţul nostru era, de exemplu, foarte muncitor. Întotdeauna îşi făcea treburile bine şi la timp: temele, ordine în camera lui, ba chiar pregătea deseori cina. Apoi era şi foarte săritor, când afla de cineva la nevoie, devenea primul care îşi oferea sprijinul necondiţionat. Nu în ultimul rând, leul nostru era foarte amuzant, doar că dintr-un motiv pe care vi-l spun imediat, cei din jur îl percepeau a fi mai degrabă tont decât fioros sau glumeţ.
Dar aşa cum toţi avem câte un defect, şi personajul din povestea mea are unul: o timiditate cum rar s-a mai văzut la un prădător! Deşi învăţa mult şi bine, având întotdeauna răspunsuri la întrebările profesorilor, la şcoală deseori i se întâmpla să nu şi le poată găsi atunci când simţea privirile colegilor. Şi la joacă i se întâmpla să se blocheze în negocieri banale cu prietenii. Iar dacă vreo leoaică de vârsta lui îl privea cumva, ce să vă zic, devenea pe loc dintr-un potenţial rege al animalelor o combinaţie ciudată de struţo-bursuc.
Curajul nu-i lipsea. Dorinţa de a-şi depăşi timiditatea, nici ea. Doar că dacă intimida puţin, se supăra pe starea lui, intimidându-se astfel şi mai tare. Părea un cerc vicios din care nu reuşea sa iasă. Iar animalele din jur deja începeau să-l privească circumspect. Ce fel de lider vor avea în viitor? Situaţia a devenit stringentă atunci când antilopele au început să-i arate limba. Elefanţii să-şi dea ochii şi trompa peste cap. Iar zebrele, să-l strige ironic “Puişor”.
Trebuia să facă ceva! Aşa că atunci când în şcoală s-a anunţat un concurs de dezbateri, leul nostru a fost primul pe lista de înscrieri. Şi pentru că aşa se întâmplă în viaţă, tocmai el, care detesta să vorbească în faţa unei mulţimi, a fost şi cel dintâi pe lista de concurs! Si trebuia să facă pereche cu o leoaică de la clasa paralelă pe care o cam plăcea.
Când s-a văzut în faţa unei săli pline de ochi şi urechi aţintite spre el, primul gând a fost să fugă! S-a uitat totuşi în ochelarii colegei de echipă, sub care se vedeau nişte ochi pregătiţi sa învingă şi a decis că n-ar fi o idee bună să o lase singură tocmai acum.
Să nu vă închipuiţi că brusc timiditatea leului a trecut miraculos. Nu există aşa minuni nici măcar în poveşti! S-a cam împleticit în vorbe, a mai uitat din argumente, dar cu ajutorul partenerei a reuşit mult mai mult decât spera. Și-a regăsit pe alocuri istețimea și umorul. Ba chiar au câştigat concursul!
După cum vă aşteptaţi, prădătorul despre care am povestit este timid şi în zilele noastre. Pentru că firea leului, ca şi cea a omului, nu se schimbă aşa uşor. Dar a înţeles că puterea sa este mereu acolo, fie ea acoperită de emoţii şi transpiraţii. Aşa că o regăseşte tot mai des, iar antilopele, elefanţii şi zebrele nu prea se mai încumetă la ironii. In plus leoaicele de vârsta lui îl privesc tot mai des ca pe un Rege!
Citeste continuarea: 1 2 3 4 5 6 7
