Poezii de dragoste de Lucian Blaga
Cantec in doi
Si vine toamna iar’
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata sa gustam
cu miere-amestecat veninul.
Doi suntem gata s-ajutam
brindusile ardorii
sa infloreasca iar’ in noi
si-n toamna-aceasta de apoi.
Doi suntem, cand cu umbra lor
ne impresoara-n lume norii.
Ce ganduri are soarele cu noi –
nu stim, dar suntem doi.
Din parul tau
Intelepciunea unui mag mi-a povestit odata
de-un val prin care nu putem strabate cu privirea,
paienjenis ce-ascunde pretutindeni firea,
de nu vedem nimic din ce-i aievea.
Si-acum, cand tu-mi ineci obrajii, ochii
in parul tau,
eu, ametit de valurile-i negre si bogate
visez
ca valul ce preface-n mister
tot largul lumii e urzit
din parul tau –
si strig,
si strig,
si-ntaia oara simt
intreaga vraja ce-a cuprins-o magul in povestea lui.
Dorul
Setos iti beau mireasma si-ti cuprind obrajii
cu palmele-amandoua, cum cuprinzi in suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi in ochi cum stam.
Si totusi tu-mi soptesti: „Mi-asa de dor de tine!”
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic,
parc-as fi pribeag pe-un alt pamant.
Femeie, ce mare porti in inima si cine esti?
Mai canta-mi inc-o data dorul tau,
sa te ascult si clipele sa-mi para niste muguri plini,
din care infloresc aievea – vesnicii.
Iubire
Iubesti – cand ulciorul de-arama
se umple pe rand, de la sine
aproape, de flori si de toamna,
de foc, de-anotimpul din vine.
Iubesti – cand suava icoana
ce-ti faci in durere prin veac
o tii inramata ca-n rana
stravechiului verde copac.
Iubesti – cand sub timpuri prin sumbre
valtori, unde nu ajung sorii,
te-avanti sa culegi printre umbre
balaiul suras al comorii.
Iubesti – cand simtiri se desteapta
ca-n lume doar inima este,
ca-n drumuri la capat te-asteapta
nu moartea, ci alta poveste.
Iubesti – cand intreaga faptura,
cu schimbul, odihna, furtuna
iti este-n aceeasi masura
si lava patrunsa de luna.
Noi si pamantul
Atatea stele cad in noaptea asta ,
Demonul noptii tine parca-n miini pamintul
Si sufla peste el scintei ca peste-o iasca
Napraznic sa-l aprinda.
In noaptea asta-n care cad atitea stele
Tinarul tau trup de vrajitoare
Imi arde-n brate ca-n flacarile unui rug .
Nebun,
Ca niste limbi de foc eu bratele-mi intind
Ca sa-ti topesc zapada umerilor goi
Si ca sa-ti sorb, flamind sa-ti mistui
Puterea, singele, mindria, primavara, totul…
In zori cind ziua va aprinde noaptea ,
Cind scrumul noptii o sa piara dus
De-un vint spre apus,
In zori de zi as vrea sa fim
Si noi cenusa,
Noi si pamintul…
Citeste continuarea: 1 2 3 4 5
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?