Trăim vremuri în care copiii sunt supuși la presiuni din ce în ce mai mari.
Dintotdeauna am știut cu toții cât de important este să incluzi copilul în diverse activități, încă de la o vârstă fragedă. De ce?
Anul acesta, dacă vrei să fii un părinte la modă, trebuie să adopți un nou stil: intensive parenting.
Printre elementele care te-ar putea ajuta să-ți dai seama în ce domenii se va descurca mai bine copilul tău se numără și jucăriile acestuia.
Cerealele sunt, la prima vedere, cele mai potrivite pentru micul dejun. Dar un raport al Grupului de lucru pentru mediul inconjurator (EWG) din Statele Unite, publicat in octombrie arata ca 26 dintre cele 28 de tipuri de cereale si snack-uri populare testate contin niveluri peste limita admisa de glifosat, principalul ingredient al erbicidului Roundup, folosit in combatere buruienilor, informeaza prevention.com.
Un proiect de modificare a legii educatiei adoptat recent de Senat in Romania prevede ca din 2020 grupa mare de la gradinita va fi obligatorie, din 2023 devine obligatorie inscrierea in invatamantul prescolar a copiilor de 4 ani, iar din 2030 va fi obligatorie si grupa mica.
Să recunoaștem: copiii noștri au zile când ar scoate chiar și un sfânt din răbdări.
Elefantul Cici si-a pierdut cipicii este, fara doar si poate, cel mai cautat si cel mai indragit cantec pentru copii.
Soarele este benefic pentru toate vârstele, deoarece ajută la sintetizarea vitaminei D în organism.
De ce miroase gura copilului? De ce apare aceasta problema? Sunt intrebari destul de frecvente pe care parintii le adreseaza medicului stomatolog sau medicului pediatru.
Crizele copiilor sunt o avalansa de lacrimi, muci, tipete si furie care le scot din sarite si le frustreaza si pe mame.
Niciun parinte nu isi doreste sa creasca un copil care sa ii urmeze pe ceilalti, ci un copil care sa conduca, sa fie capabil sa se remarce din multime. Din acest motiv ne-am gandit ca iti vor fi de ajutor
Copilul tau te poate surprinde cu reactiile pe care le are in timp ce se joaca. Imaginatia ii poate determina pe cei mici sa faca lucruri care nu au niciun sens pentru adulti. Insa ei stiu tot sensul lumii, si este bine pentru ca asa trebuie sa fie.
O nouă tendință se impune în parenting, îmbrățișată de familii obișnuite, dar și de vedete: aceea de a nu încadra copilul într-un anumit gen, lăsându-i posibilitatea de a alege ce vrea să fie când va putea decide singur. Unele voci spun că este numai un trend excentric, pentru persoane care vor să iasă în evidență.
„Fiul meu are zece ani și este obsedat de diferite lucruri- în special de dinozauri. Odată l-am dus la un muzeu de istorie animală și a observat că unul dintre modele de dinozauri era etichetat incorect. Nu am luat prea mult în seamă, dar la câteva zile, cei de la muzeu ne-au trimis o scrisoare de mulțumire, pentru spiritul de observație al copilului nostru.
Terapia pentru copii este, deseori, un subiect dificil de abordat de către părinți. Nici un părinte nu își dorește ca cel mic să aibă nevoie de terapie, dar, din nefericire, există multe situații / evenimente dificile și chiar traumatizante pe care copiii le întâmpină de-a lungul vieții.
Ciocolata la copii este permisă, dar cu anumite condiții. Un copil mic nu poate consuma ciocolată după bunul plac. Vârsta la care o degustă contează mult.
Binecuvântarea divină nu este un dar care ni se cuvine. Este nevoie de efort, de pocăință și răbdare, pentru a primi acest har minunat. În perioada Postului Mare, se rostesc anumite rugăciuni. Dacă sunt rostite după un anumit tipic, aduc binecuvântarea divină asupra celui care se roagă.
Una dintre cele mai mari provocari pentru proaspetii parinti tine de alegerea celor mai potrivite jucarii pentru cel mic, mai ales in primii ani de viata ai micutului.
Cuvintele au o insemnatate impresionanta in viata oamenilor, in special in timpul copilariei. Mai mult, daca sunt spuse de parinti.