Vorbe de parinte: Potoleste-te ca mi-ai mancat sufletul! Or fi consecinte sau nu?

Diana devine tacuta in timp ce se duce cu parintii la masina, pregatiti de plecare. Tot drumul se uita pe geam, cu ochii in lacrimi, la lanul de porumb, la cerul senin, la soare. Ar chiui, ar spune multe, ce simte, cat e de fericita… dar se abtine. Cenzura se naste in ea, ia decizia de a deveni mai serioasa si responsabila pentru a corespunde asteptarilor celor pe care ii iubeste asa de mult. Deci nu e bine sa fie chiar asa de vesela si euforica. Sau cel putin asa i se pare ei atunci precum si de atunci incolo…

Pesemne ca vaza aceea era importanta iar ea nu are cum sa dea timpul inapoi. Dar si celelalte momente cand au certat-o… Da, da, e clar, nu e in regula sa fie asa cum a simtit ea sa fie. Uite cate stricaciuni provoaca, uite cata lume se supara pe ea… Nu poate decat sa se simta vinovata, ca sa isi mai topeasca din tristetea din inima… Mintea ei toaca, toaca, face scenarii, trage concluzii in tacere …

Iata cum suna concluzia trasa de mintea ei de copil care devine o convingere in viata ei viitoare.

A fi foarte vesela si entuziasta = a fi penibila, deplasata, neserioasa, a supara, a simti separare, lipsa de iubire, a simti singuratatea. Iar acest pret nu doreste sa il plateasca. De fapt, pe loc decide mintea ei sa o apere incepand de atunci de „dusmanul numit bucurie mare” .

Asa isi pune Diana un capac mare si gros peste emotiile pozitive imense simtite cand e fata in fata cu ceea ce ii provoaca bucurii si stari mari de entuziasm. Senzatiile din corp in asemenea momente sunt asociate in subconstient cu ceva rau.

Tu stii cum ii faci rau copilului tau fara sa vrei? Comanda si tu ghidul Sfatulparintilor.ro pe care orice parinte responsabil ar trebui sa-l aiba! Detalii aici.

Capacul este asa de bine pus incat nici ea nu isi mai aminteste cand si de ce l-a pus.

Anii trec… iar Diana a ajuns o persoana matura, la casa ei. Este serioasa, muncitoare, performanta, responsabila, prefera munca si invatatura, cursuri noi, orice forma de munca inaintea oricarei distractii pe care o considera cam frivola, inutila, superficiala.

Insa chiar si asa, una din marile ei bucurii pe care nu si-o refuza si de care chiar simtem nevoia (caci deh, e si ea om iar sufletul e croit sa functioneze prin emotia starii de bine) ramane calatoria, fie de serviciu, fie de placere, fie singura, fie cu colegii sau cu sotul, caci copii inca nu are. Clipele in care se pregateste de drum si ajunge la destinatie sunt printre cele mai fericite din viata ei. Diana mica din ea stie ea ce stie…

Insa, in ciuda acestor trairi de bucurie, intotdeauna apare si starea in care se simte vinovata, inima ii bate cu putere si inevitabil plange.

Nu rata nici: 5 expresii pe care sa nu le spui copilului tau

Nu stie de ce.

Plange fara sa stie de ce, asa, ca un fel de pret platit pentru noua plecare, crede ea.

Cand vorbeste cu parintii la telefon, se bucura de vocea lor calda si iubitoare. Si ii apare din cand in cand gandul: “ce bine ca nu e nimeni suparat pe mine”. Dar nu stie de unde este acest gand. Uneori, in calatoriile ei, Diana se imbolnaveste de varii mici probleme, suficiente cat sa ii estompeze bucuria derularii vacantei si sa o readuca cu picioarele pe pamant. Convingerea din ea, umbra e la datorie si doreste sa o salveze de pericolul decis candva in copilarie.

Diana mica din ea reactioneaza la fel ori de cate ori se confrunta cu situatia care i-a declansat conflictul si durerea sufleteasca …. pentru ca, ne place sau nu, asa stau lucrurile… emotiile ingropate de vii nu pier niciodata… iar mintea subconstienta e la datorie si isi face treaba de supravietuire, inlaturand orice posibil pericol real sau imaginar. Iar pentru Diana, bucuria excesiva sau sursele care o pot provoca reprezinta un asemenea pericol.

Sunt multe concluzii ce se pot desprinde din acest caz real.

Povestea Dianei poate fi si povestea ta deja sau poate deveni povestea copiilor tai, in caz ca ai copii si te-ai surprins ca esti ca parintii Dianei.

Diana cea matura inca are o sansa. Vazand acest tipar repetitiv si constientizand anomalia de a-i fi frica de bucurie, de a evita sursele vietii ce provoaca bucurie si entuziasm si a cauta doar momentele de munca si responsabilitate (unde se simte ca pestele in apa, ca doar asa a reusit mereu sa isi multumeasca tatal, asa cum chiar el i-a cerut candva in copilarie).

Poate intelege ce s-a intamplat candva si incet incet, cu tact, rabdare si iubire, sa se reconecteze la Diana mica si impreuna sa accepte propria creatie a mintii de atunci si sa o inlocuiasca cu un nou gand credinta, acela ca bucuria este fireasca si ea o merita, nesuparand pe nimeni cu trairea ei. Astfel, cu pasi mici dar fermi, reinvata bucuria si isi da voie sa o aiba. De ce? Pentru ca starea de bine si bucurie este semnatura reala a fiintei noastre divine si vibratia bucuriei e cea care ne aduce noi si noi motive de bucurie si o viata cat mai buna.

Te mai poate interesa si: 30 de vorbe ale parintilor pe care ai jurat sa nu le spui copiilor tai, dar totusi o faci

Nu e un proces simplu dar nici teribil de complicat, o data vazut patternul vechi de gandire care nu o mai ajuta.

Sa fim atenti ce cuvinte spunem copiilor nostri. Cuvintele nepotrivite nu trec precum “vorba in vant”. Nu, ele dor, intra ca o spirala, se infig adanc, uneori pentru toata viata si cel mai grav, construiesc imediat convingeri de viata in subconstient care saboteaza copilul si viitorul adult. Acei sabotori tacuti care dispar daca stim sa ii recunoastem, confruntam, curatam si iertam.

Cand iti vezi copilul bucuros si fericit, lasa-l si incurajeaza-i aceasta stare, chiar daca nu e suficient de atent la ce ii spui sau face vreo boacana. E mai important pentru un copil ca in anii copilariei sale sa invete starea bucuriei si sa o retraiasca cat de des poate decat sa fie infranat si cenzurat de la ea. E o dovada ca el este conectat profund la starea de bine autentica si ca prin el curge liber fluxul vietii. Unde mai punem si faptul ca bucuria unui copil este molipsitoare si de cele mai multe ori salta starea de spirit a oricui e pregatit sa o simta.

Un parinte are rolul de a-l invata pe copil sa isi recunoasca emotiile si sa isi dozeze manifestarile sale emotionale excesive fara a-si reprima emotiile, echilibru care este tot spre binele lui.

Nu mereu stim sa readunam cioburile unui suflet de copil ranit de vorbele noastre inconstiente … si uneori multi adulti fosti copii nu stiu cum sa o faca…

Ca parinti, sa fim constienti ce spunem, ce facem, sa fim prezenti. Cat mai mult, atat cat se poate.

Uneori tacerea e de aur. Iar solutiile vin din spatiul sacru al inimii tacute si iubitoare.

Autor Cristina Niculescu

Imagine de Jose Antonio Alba de la Pixabay

Citeste continuarea: 1 2