„Cand ne vizitau parintii americani, acestia petreceau mai mult timp cu copiii, dandu-le sa manance, ajutandu-i sa deseneze, sa construisca cu piese Lego etc. In schimb, cand ne vizitau parintii francezi, acestia stateau linistiti cu noi la masa, savurand cafeaua, in timp ce copiii se descurcau singuri. Acesta a fost momentul cand am inceput sa ma intreb de ce copiii francezi nu arunca mancarea pe jos, de ce parintii francezi nu tipa, si ce ar trebui sa fac eu ca sa ajung la aceleasi rezultate cu copiii mei”, scrie Drukerman in cartea sa.
Reintorsi in Franta dupa cativa ani, Drukerman, sotul sau si cei trei copii (Bean, 6 ani – si gemenii pe care i-a nascut intre timp – 3 ani), incearca sa traiasca dupa regulile francezilor din clasa mijlocie (nu au fost luati in considerare cei foarte saraci sau cei foarte bogati). Incet-incet, scriitoarea americana si-a dat seama ca valorile familiei, in mare parte, coincid. Francezii vorbesc foarte mult cu copiii lor, ii scot in natura si le povestesc despre ea, le citesc foarte multe carti, ii duc la lectii de tenis, pictura, stiinta, ii duc in vizite la muzeu. „Cu toatea acestea, francezii reusesc sa se implice in viata de familie fara a deveni obsedati de ea. Ei stiu ca sunt parinti buni, chiar daca nu sunt permanent la dispozitia copilului lor. Si nu se simt deloc vinovati pentru asta. <Pentru mine, seara este timpul parintilor. Fiica noastra poate sa stea cu noi, daca vrea, dar este timpul nostru, al adultilor>, imi explica o mamica franceza. In timp ce unii copii americani invata mandarina sau literatura, copiii francezi invata sa se descurce singuri. Ceea ce, pentru parintele american din clasa mijlocie, acest lucru este de neinchipuit, ba chiar condamnat. Parintele american exagereaza din multe puncte de vedere, fiind hiper-grijulii, hiper-atenti, hiper-protectivi cu copiii lor”, continua Pamela Drukerman.
Una din explicatiile relaxarii cu care francezii privesc copilaria, in opinia scriitoarei americane, este faptul ca acestia se bucura de o foarte buna protectie sociala: au o multitudine de servicii publice care ii ajuta sa-si mentina copiii linistiti, fara stres, fermecatori. Parintii nu platesc cresa si gradinita, nu au probleme cu asigurarile de sanatate sau cu fondurile pentru facultate. In plus, sunt virate direct in contul bancar sume consistente – alocatii – pentru copii. „Desigur, nu doar asigurarile sociale sunt determinante in aparitia acestei diferente majore in ceea ce priveste cresterea si educarea copiilor. Intr-o zi am intrebat un parinte francez cum isi disciplineaza copilul. I-a luat ceva timp ca sa inteleaga ce vreau. <Ah, adica vrei sa stii cum ii educam?> Pentru francezi, a disciplina inseamna a pedepsi. Iar educatia n-are nicio legatura cu scoala. Pentru ei, educatie se face zilnic. Pentru francezi, educatia incepe cu lectia rabdarii. Copiii francezi dorm toata noaptea de la doua-trei luni. Parintii lor nu se reped la patut imediat ce aud primul scancet. Le permit copiilor sa invete cum sa adoarma la loc singuri. De aceea, copiii francezi stau linistiti la mese, la restaurant. In loc sa rontaie toata ziua cate ceva, copiii francezi asteapta ora mesei. Desi toate brutariile au si ceva bun (dulciuri, bomboane etc.) copiilor nu li se permite ceva decat la ora gustarii, chiar daca asta inseamna sa astepte ore intregi pana atunci”, explica Drukerman.
