Atunci cand in familie apare un nou membru – copil, frate, sora etc., se formeaza noi diade relationale. Cu cat familia se mareste, cu atat tesatura diadelor este mai ampla si intortocheata, antrenand o multime de trairi afective: de la dragoste, admiratie, satisfactie la rivalitate, agresivitate, gelozie si invidie. Copiii – frati si surori, se intrec prin orice mijloace, punand totul la bataie pentru atentia si dragostea parintilor. Fiecare copil in functie de varsta, de gradul de dezvoltare si maturizare, de relatiile cu parintii sai, de inteligenta emotionala a acestora, raspunde intr-o maniera unica, adaptata sau nu la aparitia si mai mult, la prezenta de zi cu zi a unui nou frate ca parte a familiei sale. Astfel, unii copii regreseaza in dezvoltarea lor adoptand comportamente infantile – enurezis (udarea patului noaptea – n.r.), encomprezis (emisie voluntara si repetata de materii fecale in afara locurilor rezervate acestui scop – n.r.), incep sa isi suga din nou degetul, vorbesc stalcit ca bebelusii, altii din dorinta de a se distinge net de bebelus se maturizeaza brusc si se transforma in acei copii care au crescut peste noapte. Unii copii somatizeaza, lasandu-si corpul sa vorbeasca pentru ei prin diverse afectiuni organice, se imbolnavesc reclamand urgent intreaga atentie a adultilor. Alti copii devin din ce in ce mai agresivi cu jucariile, pe care le distrug fara mila, cu animalele, cu copiii mai mici sau cu ei insisi. Este ca si cum si-ar pune niste masti din umbra carora se distinge clar suferinta.
Pe de alta parte, parintii traiesc propria lor drama, caci ce poate sa le rupa inima in bucati decat rugamintile fierbinti si sincere ale copilului mai mare, prescolar: „Mama, mi-ar fi placut ca fratele meu sa nu faca parte din familia noastra. Ce-ar fi sa-l aruncam afara, la lupi?”, plangerile lui privind nedreptatea (desigur, din punctul lui de vedere, caci din al tau nici nu s-ar pune problema) cu care este tratat: „Cu el te joci mereu mai mult. Petreci mai mult timp cu el. Esti mai draguta cu el. Il iubesti mai mult pe el.”, intrebarile lui spontane si mereu surprinzatoare puse in timpul a te miri ce activitati sau plimbari cu masina: „Mama, de ce ii dati fratiorului meu intotdeauna mai multa atentie?”, reprezentarile grafice din desenele sau picturile sale unde fratele mai mic ia forma unor animale salbatice sau a altor aratari, precum si acelea in care acesta este plasat in cele mai indepartate colturi ale plansei sau totalmente exclus din desenul familiei. Cred ca sunt putine exceptii de zile ale anului in care fiica mea mai mare (5 ani) sa nu ma intrebe cate zile mai sunt pana la aniversarea ei si sa nu imi vorbeasca despre planurile sale privind acest eveniment. Acest scenariu se intampla, dupa cum v-am spus, aproape zi de zi si asta incepand cu ziua imediat urmatoare aniversarii sale. Zile bifate rand pe rand in calendar, listele de invitati facute si refacute de nenumarate ori, desfasurarea programului gandita in detaliu, felul in care va arata tortul si pana chiar si cadourile alese cu atentie – si toate acestea nu pentru distractie, ci pentru “a fi respectata de fratele ei mai mic” (2 ani si jumatate), pentru nevoia sa imperioasa de a se bucura iar si iar de atentia noastra exclusiva. Indiferent de faptul ca frecvent petrece individual timp cu unul dintre noi si chiar cu amandoi, pentru ea – intaiul copil nascut, nu este suficient, ducand dorul statutului sau de copil unic al familiei, ceea ce reprezinta un semn de sanatate emotionala.
Felul in care copiii percep lucrurile nu are nicio legatura cu unitatile de masura comun agreate de umanitate. Astfel, 10 minute de joaca ale parintelui cu sora sau fratele sau vor fi mai indelungate decat cele 10 minute ale sale de joaca cu acelasi parinte sau ziua pe care ti-ai petrecut-o cu el, facand tot ce acesta isi doreste – piscina, film, fastfood, loc de joaca, petrecere, este anulata intr-o clipa vazandu-te imbratisandu-I sora sau fratele.
Incercarile de a-i explica rational copilului cu scopul de a-ti argumenta comportamentul ii trec pe langa ureche, pur si simplu. Cele mai potrivite instrumente sunt cele din lumea copiilor – jucarii, povesti, desene, animale etc. Doua, trei jucarii, marionete – cati frati sunt in familie, se iau la cearta din diferite motive, redand cat mai fidel ceea ce se intampla in realitatea vietii lor. Un alt animalut sau o alta jucarie intervine si ii provoaca la a gasi o solutie, la a o pune in practica si in final la a celebra succesul. Povestile care trateaza relatia dintre frati, povesti celebre ca Cenusareasa, Hansel si Gretel etc., sau povesti inventate pe loc si puse in scena folosind diferite obiecte, jucarii, umbre, povesti incepute de parinti si continuate de copii, povesti cu animale – frati, povesti cu titluri atragatoare si suggestive ca Povestea micului raton… care isi ura fratele/ iubea fratele/ necajit/ care isi dorea niste parinti numai ai lui/ singur etc. Prin astfel de mijloace, parintii reusesc sa vina in contact cu felul in care copilul traieste, simte, interpreteaza, isi imagineaza ceea ce se intampla in viata lui.
CameliaChetu – Psiholog clinician si Psihoterapeut – Psihoterapia Copilului, Cuplului si Familiei
Cabinetul Individual de Psihologie Chetu Camelia se afla in incinta MotherHood Center
