Imagineaza-ti urmatorul scenariu: Copilul 1 se cearta cu Copilul 2 pe jucarii. Copilul 1 nu vrea sa imparta jucariile cu Copilul 2. Copilul 2 devine nervos si agitat si trage de jucarii. Copilul 1 il impinge si il loveste pe Copilul 2. Aici intervine parintele: “L-ai lovit pe fratele tau! De ce esti RAU!”. “Nu sunt RAU! Eu sunt bun!”, incepe sa se tanguie Copilul 2. Apoi te lovesc brusc toate amintirile copilariei. Fratii te faceau “lenes”, unchiul X iti zicea “neindemanatic”, iar profesorii nu te scoteau din “timid”. Aceste etichete inca te mai apasa si dupa mai bine de 30 de ani.
Abia apoi realizezi ca i-ai pus copilului tau o eticheta pe care o va purta cateva decenii. Si iti apar prin minte toate cartile, toate articolele de parenting pe care le-ai citit, toate greselile pe care ai jurat sa nu le faci. Dar, iata, le-ai facut, intr-o clipa de nervozitate.
Pericolul etichetelor
Indiferent de eticheta pusa, aceasta iti da peste cap intreaga strategie de educare a copilului. Cand copilul este rusinat de comportamentul sau, va genera emotii negative care il vor impiedica sa simta empatie fata de ceilalti, din moment ce propriile sentimente sunt ranite.
Revenind la exemplul de mai sus, Copilului 1 putin ii va pasa de ce simte Copilul 2. In sufletului lui exista durerea ca parintele sau l-a facut RAU. Si el e bun!
Cand sunt stresati sau raniti, copiii nu mai reactioneaza la lectiile pe care le dai.
Copilul 1 nu va invata cum sa-si imparta jucariile cu Copilul 2 sau cu oricare alt copil.
Etichetarea copiilor are rol profetic. Mai devreme sau mai tarziu vor deveni ceea ce se spune despre ei.
Copilul 1 va avea toate sansele sa se comporte in asa fel incat sa i se potriveasca eticheta RAU.
Daca vrei sa ai un copil care isi face ordine in camera, in niciun caz nu trebuie sa-i spui ca este DEZORDONAT.
Citeste continuarea: 1 2
