5 lucruri de care copiilor le este teama. Pot ajunge la maturitate cu aceste frici daca nu le elimini ACUM!
4. Frica de toaletele publice
De ce? În toatele publice pot fi cam multe zgomote pe care unii copii nu le suportă. Sunetul apei la robinet sau la bazinul toaletei, aparatul de uscat, toate acestea pot fi un adevărat coşmar pentru cei mici.
Ce e de făcut? Arată-i copilului cum funcţionează fiecare aparat şi lasă-l să le manevreze. De asemenea, acasă, când îl înveţi să utilizeze WC-ul, dotează-l cu colac special şi cu un suport pe care să se suie pentru a ajunge la WC.
5. Frica de doctor şi dentist
De ce? Doctorul îmi face injecţii, mă înţeapă şi îmi ia sânge!
Ce e de făcut? Frica de doctori este foarte comună. Cabinetul dentistului şi al medicului este asociat cu durerea. Pregăteşte-ţi copilul de dinainte pentru fiecare vizită la doctor sau la dentist, explică-i paşii care urmează, în ce va constă vizita, citeşte-i cărţi despre aceste meserii. De asemenea, în sala de aşteptare spune-i poveşti sau cântecele care să-l relaxeze, iar la final oferă-i o mică recompensă pentru cooperare. Laudă-ţi copilul pentru curajul său, la fiecare procedură medicală pe care o suportă.
Cum înveţi copilul să-şi gestioneze frica
– arată-i copilului încet lucrurile care ar putea să-l sperie, iar când se sperie, încurajează-l să se calmeze.
– explică-i de fiecare dată copilului ce este real, ce este imaginar, ce este întruchiparea unui personaj.
– fii onest, dacă ştii că în programul copilului urmează să se petreacă ceva ce l-ar putea speria, pregăteşte-l pentru asta (vizită la medic, vaccin, extracţie dentară etc.)
– când ţi-e frică de ceva, eşti îngrijorat, împărtăşeşte asta copilului tău. În acest fel, copilul va învăţa de la tine că este normal să trăieşti aceste sentimente şi, în plus, vei fi un model de gestionare a acestor anxietăţi.
– citeşte-i copilului poveşti despre alţi copii cărora le-a fost frică de anumite lucruri şi care şi-au învins aceste temeri.
Te mai poate interesa şi Cele mai comune 5 frici ale copiilor
Citeste continuarea: 1 2