Dinţişorii copilului dumneavoastră încă de la naştere
Deşi ar putea părea că nou-născutul nu are dinţi, fiecare nou-născut are de fapt la naştere două seturi de dinţi care nu au erupt încă – atât dinţii de lapte cât şi dinţii definitivi. Dinţii sunt nedezvoltaţi la naştere, însă nu durează mult până în momentul în care vor apărea!
Deşi în cazul fiecărui copil dezvoltarea dinţilor are un ritm unic, de obicei trec aproximativ şase luni înainte ca dinţii să străpungă gingia. Este posibil să observaţi modificări fizice, cum ar fi tumefierea gingiilor, aspectul roşu al obrajilor şi salivaţie excesivă sau modificări comportamentale cum ar fi iritabilitatea înainte de apariţia dinţilor. Toate acestea sunt simptome normale ale erupţiei dentare.
Dinţii sunt alcătuiţi din patru părţi esenţiale
La suprafaţă se găseşte un strat protector de smalţ – cea mai dură substanţă din organism. Sub acesta se află situată o substanţă similară ţesutului osos, denumită dentină, care alcătuieşte partea cea mai voluminoasă a dintelui. Sub dentină se află centrul cu consistenţă moale al dintelui. Acesta se numeşte pulpă şi este sediul vaselor de sânge şi al terminaţiilor nervoase de la nivelul dintelui. În cele din urmă, cementul acoperă rădăcinile.
Primii dinţi necesită o atenţie specială pentru a ajuta dinţii definitivi să crească drepţi şi sănătoşi. Fiecare dinte are un rol important.
Dezvoltarea cavităţii orale
Dentiţia de lapte se menţine doar câţiva ani, însă este importantă din mai multe motive. Probabil că cel mai important motiv pentru a acorda acestor primi dinţi îngrijirea optimă este acela că ajută la pregătirea cavităţii orale pentru dentiţia definitivă care urmează să apară. Uimitor, prin îngrijirea dinţilor de lapte ajutăm chiar la poziţionarea dinţilor definitivi! De aceea, dacă dinţii de lapte cad prea devreme din cauza unei carii sau a îngrijirii precare a gingiilor , există un risc mai mare ca dinţii definitivi care urmează să apară să se suprapună sau să crească strâmbi.
Trebuie ştiut de asemenea că smalţul dinţilor copiilor este mai subţire decât la adulţi, de aceea este absolut necesar ca aceştia să beneficieze de mai multă îngrijire. Nu este niciodată prea devreme să se deprindă obiceiurile bune legate de periaj.
Rolul diferitelor tipuri de dinţi
Copilul dumneavoastră va avea în cele din urmă, în total, 20 de dinţi de lapte (va avea mai târziu 32 de dinţi adulţi când gura ajunge la dimensiunile necesare). Dinţii de lapte sunt reprezentaţi de trei tipuri diferite de dinţi care îndeplinesc un rol în alimentaţie:
INCISIVI
Dinţii laţi din faţă. Au rolul de a muşca alimentele.
CANINI
Dinţi ascuţiţi din faţă, perfecţi pentru mărunţirea alimentelor.
MOLARI
Dinţii de mari dimensiuni din partea posterioară a cavităţii orale. Fărâmiţează şi mărunţesc alimentele în fragmente mici.
Când copiilor le vor apărea dinţii definitivi, vor avea şi premolari.
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?