Energia care curge acum pe Pământ ne ajută să ne aliniem cu sufletul nostru, cu Traseul ales de sufletul nostru pentru această viață umană.
În horoscopul chinezesc 2026, anumite combinații zodiacale pot experimenta tensiuni subtile, iar una dintre cele mai sensibile dinamici este cea dintre Șarpe și Mistreț.
Prima lună a Noului An Chinezesc 2026, Anul Calului de Foc, este considerată una dintre cele mai importante perioade energetice ale anului.
În perioada următoare se vor întâmpla lucruri interesante la nivel mondial și lumea va deveni mai mai haotică, mai periculoasă, mai stresantă.
Anul 2026 se anunță unul intens, ambițios și plin de oportunități în astrologia chineză. Energia dominantă a anului favorizează curajul, inteligența strategică, adaptabilitatea și capacitatea de a acționa rapid.
În ceea ce privește oamenii care pleacă dintre noi, este important să conștientizăm că a fost alegerea lor (făcută la nivel de suflet) să treacă Dincolo și este de dorit ca noi să onorăm această alegere.
Intre 18 februarie si 20 martie, an de an, avem Soarele in Pesti, dupa o luna in care a ocupat spatiul gazduit de Varsator. Semnul Pesti, ultimul din cele 12 zodii, este prezentat ca doi pesti ce inoata in directii opuse.
Sezonul Peștilor începe pe 18 februarie și durează până pe 20 martie 2026, aducând o energie profund emoțională, intuitivă și vindecătoare.
Cel mai mare ajutor pe care noi îl putem oferi celorlalți/ colectivului în această perioadă este unul energetic, nu unul constând în diverse acțiuni/activități concrete.
Noi am venit pe Pământ special pentru a fi aici în aceste vremuri, noi am fost pregătiți în anii trecuți pentru a fi capabili să-i susținem pe ceilalți în aceste vremuri și am știut, la un anumit nivel, că urma să se producă ceva care să zguduie omenirea.
Intrarea în Anul Calului de Foc marchează un prag energetic puternic. Este începutul unui ciclu asociat cu curajul, mișcarea rapidă, ambiția și progresul.
Horoscopul zodiacului chinezesc pentru Anul Calului de Foc 2026 aduce un mesaj clar: viteza, curajul și acțiunea sunt esențiale.
Adversitatea se manifestă în viața ta cu un singur scop: pentru a accelera procesul trezirii tale spirituale.
Pe 17 februarie are loc o schimbare energetică importantă: intrăm oficial în Anul Calului, un an asociat cu curajul, mișcarea, libertatea și progresul.
Noile energii scalda planeta, ne introduc in noile dimensiuni si ni se transmit informatii noi pentru a naviga in calatoria noii vieti. Iata raspunsuri de la lucratori de lumina si mesager din taramurile superioare, in traducerea Mihaelei Dan. Citeste AICI mesajele zilelor
Săptămâna 16-22 februarie 2026 vine cu o energie rară și intensă, capabilă să schimbe direcții de viață, relații și planuri pe termen lung.
În istorie, de câte ori Pluto s-a aflat în Vărsător, a avut loc o „mutare” a puterii din vârf, către popor, a avut loc o descompunerere a vechilor centre de control și o testare a ceea ce se întâmplă atunci când puterea devine colectivă; energia rebeliunii a fost foarte puternică.
Anul 2026 nu vine ca o explozie de noroc brusc, ci ca o recompensă bine calculată după ani de haos, confuzie și eforturi invizibile. E
Februarie este sezonul inimilor, al florilor și al cutiilor de ciocolată. Ziua Îndrăgostiților vine într-un moment în care planeta iubirii, Venus, traversează visătorul semn al Peștilor, ceea ce face ca romantismul să fie aproape inevitabil.
În 2026 vom avea o puternică energie uraniană (vorbim despre planeta Uranus), iar aceasta va aduce o activitate seismică intensă și fenomene meteorologice extreme.