Dacă eu simt că am fost tratat într-un mod nedrept de părinții mei voi fi un luptător împotriva nedreptății toată viața.
99% din munca pe care o fac cu clienții mei se referă la chestiuni legate de relația cu părinții. Sincer, am întâlnit foarte puțini oameni care au ieșit din perioada copilăriei fără nicio traumă.
Empații sunt predispuși la a se implica în relații dezechilibrate, în care una dintre persoane (empatul) este mai preocupată de starea de bine/ fericirea/ împlinirea celeilalte persoane decât de starea de bine/ fericirea/ împlinirea personală.
Cum ne putem susține copiii în această perioadă, în special pe cei care au sub 6 ani? Ei vor experimenta Ascensiunea în același mod în care o experimentăm, noi, adulții?”
„De ce unii oameni experimentează simptome ale Ascensiunii extrem de intense când curg pe Pământ valuri de energii foarte înalte vibrațional, iar alții nu simt nimic deosebit?
Voi sunteți fiecare ca o lumânare aprinsă și împreună luminăm Pământul.
O mare parte a Călătoriei mele personale s-a referit a la da drumul nevoii de a avea pe cineva din exterior pe care să mă bazez ca fiind cel care mă susține/ salvează în orice situație.
Tu nu te hrănești doar cu mâncare, te hrănești cu tot ceea ce asimilezi/ „înghiți” din punct de vedere energetic.
Relația ta de cuplu nu poate fi mai bună decât relația pe care o ai cu tine însuți. Mulți oameni se mulțumesc cu o relație de cuplu sub orice critică pentru că relația lor cu propia persoană este sub orice critică.
O mulțime de oameni pot să spună „te iubesc”, fiindcă nu e mare lucru să spui niște cuvinte, însă nu toți cei care spun asta sunt sinceri.
Energiile care curg pe Pământ sunt din ce în ce mai puternice și asta va influența în mod diferit ceea ce se întâmplă cu fiecare dintre noi, ceea ce percepem fiecare dintre noi.
Dacă este să discutăm despre ceea ce veți vedea în exterior și despre ceea ce veți experimenta fiecare în interior în perioada următoare, o să explic așa:
Imaginați-vă evoluția spirituală ca un arbore foarte înalt, cu multe ramuri – noi plecăm de la sol și urcăm încetul cu încetul către vârful acestuia.
Atunci când se trezesc din punct de vedere spiritual (când intră în 4D), oamenii au experiențe diferite, în funcție de ceea ce alege sufletul lor, de ceea ce consideră sufletul lor că este necesar pentru a evolua.
„Drumul” celor care se vor trezi din punct de vedere spiritual anul acesta nu va fi același cu „drumul” pe care l-am parcurs noi, cei care suntem treji de mai mulți ani și nici măcar cu „drumul” celor care s-au trezit anul trecut.
Valurile din ce în ce mai puternice de energii de vibrație înaltă care vor curge pe Pământ vor accelera trezirea umanității și vor accelera dezmembrarea Vechiului.
Energiile care curg pe Pământ au o vibrație din ce în ce mai înaltă, sunt din ce în ce mai puternice, iar acest flux energetic nu se va opri.
Tu le faci un deserviciu copiilor tăi dacă rămâi într-o căsnicie toxică, chiar dacă spui că o faci „pentru copii”.
Noi ne-am născut în familia în care ne-am născut pentru că avem o anumită „listă” de experiențe pe care sufletul nostru a ales să le aibă în această viață umană, pentru a evolua.
Azi vă voi vorbi despre unele comportamente pe care le vom observa din ce în ce mai des în jur în următoarea perioadă – ele vor ieși la suprafață tocmai pentru a fi observate, identificate ca fiind comportamente de vibrație joasă și „curățate” din câmpul energetic colectiv.