Psiholog Miruna Stănculescu: Când și ce să vorbesc cu copilul meu despre sex?

Aud deseori întrebarea de mai sus, fie în cabinet, fie de la prieteni sau de la cunoștințe. Am mai scris, pe scurt despre subiect. Așa că o să încerc să intru în detalii. O să încep cu “când?”. Aici răspunsul este unul simplu – când întreabă. Dacă întreabă, înseamnă că îl interesează, iar dacă îl interesează ar fi util să primească un răspuns pe măsura vârstei pe care o are. “E prea devreme” mă tem că nu există. Există doar “prea târziu” și, de obicei, sintagma definește momentul când părintele a scăpat lucrurile de sub control. Și poate vi se pare că, dacă cel mic (sau cea mică) are doar 3 sau 5 ani, sunteți ok, mai aveți timp, e prea devreme. Ei bine, nu știu ce să zic. Pentru că de ceea ce îi răspundeți și de cum reacționați atunci când întreabă prima dată depinde ceea ce se va petrece mai târziu. De ce? Haideți să vedem.

 

Statisticile autohtone ne spun că în perioada 2009-2012 peste 90.000 de fete cu vârsta de până în 19 ani au devenit mame (Victorie! Ocupăm locul 2 în Europa.) și că alte 39.000 au beneficiat de întreruperi de sarcină. Dintre cele care au devenit mame, 3000 aveau sub 15 ani. Restul aveau între 15 și 19 ani. Cum am ajuns aici? Simplu. Nediscutând despre sex, despre contracepție și despre sarcină. Studiile arată că adolescenții care discută cu părinții lor deschis despre sex își încep viața sexuală mai târziu și au un comportament sexual mult mai responsabil. Deci, ce spun statisiticile despre noi ca părinți? Că suntem inconfortabili și neinformați când vine vorba de sex. Iar asta ne facem să amânăm discuția până e prea târziu. Nu poți evita subiectul toată copilăria progeniturii și spera că vei putea face asta “atunci când va veni timpul”. Vârsta de expunere la mesaje sexuale este foarte fragedă. Studiile arată că este mai mult decât util ca părintele să înceapă discuțiile despre sex în jurul vârstei de 4 sau 5 ani. Asta dacă nu întreabă copilul până atunci. E nevoie de o atitudine firească și relaxată a părintelui și nu de una stânjenită de parcă discuția ar trebui purtată pe ascuns sau de parcă subiectul este ilegal sau imoral. Știu că nu vreți să vă gândiți la asta, dar copilul drăgălaș de azi va face cu siguranță sex doar “când” și “cum” depind de ceea ce discutați cu el (sau ea).

Să trecem așadar la “ce” discutăm. Care “ce” are nevoie să țină cont de două lucruri: de ce anume întreabă copilul și de ce vârstă are. M-am gândit să trecem în revistă grupele de vârstă.

 

Până la 5 ani – Copiii devin conștienți de diferențele anatomice între sexe, așa că întrebarea „de ce nu au fetițele cocoșel” (sau variante similare) o să apară mai devreme sau mai târziu. De cele mai multe ori copilul ne ia prin surprindere pentru că, de vreme ce nu e conștient că pune o întrebare cu răspuns problematic, nu-și alege momentul potrivit. E important să nu audă „termină cu prostiile” sau „lasă că înțelegi tu mai târziu” pentru că tipul acesta de răspuns va trimite deja informația că discuțiile despre sex sunt stânjenitoare. De asemenea, tot în perioada aceasta copiii se autodescoperă și constată relativ repede că să te atingi în anumite locuri provoacă plăcere. Educația sexuală corectă și adaptată intervalului de vârstă presupune ca părintele să transmită copilului denumirea corectă și acceptabilă în conversație părților corpului (inclusiv a organelor sexuale), normalizarea auto-atingerii și setarea corectă a granițelor de intimitate (pentru că auto-erotismul este normal, însă practicarea lui în public nu este acceptată de societate).

 

Grupa 6 -9 ani – Copiii devin preocupați de propriul corp și de diferențe, așa că vine momentul la care vă puteți suprinde copilul „holbându-se” la corpul vostru și punând întrebări despre diferențele dintre corpul unui matur și cel al unui copil. E momentul la care se achiziționează miturile despre sex și deci ocazia potrivită pentru a le corecta. Cum putem fac acest lucru? Întrebând proactiv copilul, la momentul potrivit (atunci când treceți pe lângă o femeie însărcinată), cum se fac copiii, de exemplu. Tot acesta și vârsta jocurilor de-a mama și de-a tata sau de-a medicul și pacientul care îi ajută să exploreze corpul altor copiii. Și aici e importantă setarea corectă a granițelor. Așa că atitudinea corectă nu e să te scandalizezi dacă ți-ai prins băiețelul sau fetița jucându-se de-a doctorul ci, mai degrabă, să încerci să afli ce anume vrea să știe și explicând calm și cu tact care sunt granițele firești pe care e util să le respecte.

Citeste continuarea: 1 2