Ce pot face parintii? Sfatul psihologului nostru Miruna Stanculescu
Unele dintre primele lucruri pe care le intelegi ca psihoterapeut este ca nu exista solutii care sa se aplice in orice situatii si ca nu exista o decizie lipsita de consecinte. Ca atare, primul lucru pe care il ai de facut intr-o situatie de viata este sa te uiti la ce anume caracterizeaza acea situatie iar apoi sa incerci sa te asiguri ca decizia pe care o iei are mai multe avantaje decat dezavantaje. Cum se aplica acest lucru cand vine vorba de adolescentul indragostit care vrea sa locuiasca impreuna cu persoana pe care o iubeste? In primul rand ca nu poti spune pur si simplu ca legatura trebuie interzisa sau trebuie incurajata.
Prima dragoste din viata te surprinde farar termen de comparatie asa ca este perceputa foarte intens. Interzicerea legaturii nu va face, de cele mai multe ori, decat sa intensifice sentimentele percepute de adolescent. Oricat de mult ne-ar displace sau ne-ar inspaimanta, decizia de a incepe viata sexuala sau de a se indragosti nu apartine parintelui, ci adolecentului. E important ca parintele sa comunice deschis cu propriul copil (devenit adolescent) si, mai ales, sa il informeze corect si sa il ghideze. O discutie deschisa despre sex si despre atractie sexuala sau despre contraceptie, adica despre stiinta, emotia si implicatiile vietii sexuale poate preveni, de exemplu, o sarcina venita prea devreme sau o boala cu trasmitere sexuala. In cazul acesta, sa te marginesti sa crezi ca a interzice viata sexuala inseamna si ca datoria parentala s-a incheiat, poate aduce multe suprize neplacute.
Dragostea adolecentina este, in primul rand, romantica. Lucru explicabil, de vreme ce un adolescent nu are experienta de viata si nici experienta relationala. Asa ca si in cazul in care se ajunge la discutia despre „permanentizarea relatiei” devine importanta, din nou, o comunicare deschisa in care rolul parintelui este acela de a ghida adolescentul printre avantajele si dezavantajele unei atare decizii, printre responsabilitatile implicate si printre planuri de viitor. Sigur ca varsta de 17 ani nu e poate cel mai potrivit moment sa incepi o relatie stabila, dar daca copilul tau refuza sa vada lucrurile in alt mod, atunci e momentul in care parintele are de pus in balanta aventajele si dezavantajele deciziei. E important sa intelegem ca, realist vorbind, poti interzice doar ce poti controla. Nu mai suntem in Evul Mediu si ca atare, nu-ti mai poti trimite copilul neascultator in armata sau la manastire. Daca pretul pentru oprirea relatiei este viitorul previzibil al adolecentului (intreruperea scolii, de exemplu) atunci poate ca e nevoie de grija si de atentie in considerarea planului de actiune. O situatie de acest gen este momentul in care este vital ca maturitatea si experienta de viata a parintelui sa intre in actiune. Nu intotdeauna acceptam sa invatam de la ceilalti. Sunt situatii in care doar propria experinta ne convinge. Adolecentul nu constientizeaza decat nevoia de a fi cu persoana iubita. Parintele are de gestionat potentialul impact in viitor. Este neplacut, dar este parte din datoria parentala.
Voi ce ati face intr-o asemenea situatie?
Credit foto: freedigitalphotos.net
