Inhalosedarea - cea mai sigură metodă de relaxare pentru copii la stomatolog - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 14 ani pentru voi

Inhalosedarea – cea mai sigură metodă de relaxare pentru copii la stomatolog

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Sanatate fizica si mentala » Inhalosedarea – cea mai sigură metodă de relaxare pentru copii la stomatolog

Vizita la stomatolog trebuie să fie o experienţă plăcută, pozitivă, chiar şi atunci când sunt necesare proceduri complicate încă de la primul control. Cei mai mulţi copii sunt speriaţi de vizita la stomatolog, refuzând deseori să revină la cabinet, dar stomatologia modernă oferă în prezent tratamente confortabile pentru pacienţii temători. Unul dintre acestea este sedarea conştientă  inhalosedarea cu protoxid de azot (N2O) şi oxigen (O2), cunoscută şi sub numele de inhalosedare.

 

Inhalosedarea se adresează atât copiilor anxioşi, care au trecut prin experienţe neplăcute, dar şi acelora care vor să reducă vizitele la stomatolog, căci sub sedare conştientă se pot face mai multe tratamente pe parcursul aceleiaşi şedinţe, aprecierea duratei tratamentului fiind alterată. Procedura poate fi folosită şi pentru pacienţii cu reflex de vomă.

Cel mai important aport al inhalosedării este însă acela de a contribui semnificativ la tratarea pacienţilor copii, reducând stresul pe care o mare parte din ei îl resimt. Copiii se vor simţi relaxaţi, deoarece gazul are un efect uşor euforizant, putând fi astfel mai uşor sugestionaţi, deşi starea de conştienţă şi reflexele de apărare rămân intacte. Vârsta minimă la care copiii pot fi supuşi unei astfel de proceduri este de 3 ani.

 

 

 

  Sărbătoreşti cu noi 10 ani de PIPO şi câştigi! Participă la concurs aici!

 

 

Avantajele INHALOSEDĂRII

Perioada de inducţie este scurtă, de aproximativ 2 – 3 minute, nu necesită injecţii sau perfuzii, iar profunzimea sedării conştiente poate fi verificată şi modificată în orice moment, ceea ce îi oferă medicului posibilitatea unui control eficient. Totodată, durata este variabilă, în funcţie de necesităţile tratamentului dentar.

Protoxidul de azot (N2O) este un gaz blând, ne-toxic, uşor dulceag, care nu se leagă de componentele sangvine, nu este captat în ţesuturi (muşchi, oase, ţesut adipos) şi se elimină la nivel pulmonar.

Deoarece protoxidul de azot nu se metabolizează în ficat, eliminarea lui se face rapid, iar revenirea completă survine în aprroximativ 2 – 5 minute, comparativ cu celelalte metode de sedare, unde revenirea se instalează în 2 – 3 ore. Acesta constituie un avantaj major pentru pacienţii ambulatori, care pot părăsi cabinetul dentar la puţin timp după terminarea tratamentului, fiind capabili să îşi reia activităţile cotidiene.

 

 

 

Contraindicaţii în cazul INHALOSEDĂRII

Inhalosedarea nu este recomandată copiilor cu afecţiuni respiratorii, cu obstrucţii ale căilor respiratorii congenitale sau dobândite, copiilor cu otite medii şi sinuzite (pe perioada convalescenţei), copiilor cu amigdale palatine mari şi celor care respiră pe gură.

 

 

 

Instrucţiuni pre-INHALOSEDARE pentru adulţii însoţitori

Copilul nu trebuie să fie hrănit cu mâncăruri grele cu 2 ore înainte de aplicarea acestei proceduri. De asemenea, nu trebuie să consume tincturi, sirop de tuse (care conţin alcool).

 

 

 

Dotarea cabinetului stomatologic pentru INHALOSEDARE

Pentru aplicarea eficientă a acestei proceduri, cabinetul stomatologic trebuie să dispună de aparate moderne, care să permită folosirea măştilor de unică folosinţă sau a măştilor care se sterilizează şi care să includă cât mai multe metode de siguranţă, astfel încât să nu apară riscul de supradozare a copilului. Totodată, este necesar ca personalul medical să fie instruit corespunzător.

 

În concluzie, în condiţiile folosirii corecte, inhalosedarea modernă simplifică tratamentele pedodontice, reprezentând o alternativă elegantă la metodele clasice de anestezie.

 

Sursa:

Dr. Beatrice Pop

Advanced Gentle Dentist

Corneliu Coposu 7, bl. 104, sc. 2, ap. 47 (interfon 47)

Tel. : +40 0723 726 125/+40 31 805 9027

contact@gentledentist.ro

www.gentledentist.ro

www.facebook.com/AdvancedGentleDentist

http://www.inhalosedare.com

 

 

Data articol: 06/06/2012