Shop
Ultimele 100 de articole

Este sau nu aerul din masina cancerigen? Afla ce spun specialistii

21 octombrie 2019, , Vizualizări:
aerul din masina cancerigen - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - car-1149997_1920

Te-ai gandit vreodata ca aerul din masina ta este cancerigen, din pricina emanatiilor de benzen? Ti-ai aerisit vreodata masina inainte de a porni la drum? De cate ori ai pornit aerul conditionat imediat ce ai urcat in masina?

 

 

Iata ce spun specialistii in legatura cu aceste intrebari.

 

 

Tabloul de bord al masinii, scaunele, conductele aerului conditionat, de altfel, mai toate obiectele din interiorul automobilului sunt din material plastic. Unii specialisti afirma faptul ca, expuse la caldura de la lumina soarelui, acestea incep sa emita benzen, o toxina care cauzeaza cancer. Nu dai importanta la mirosul de plastic incins din masina ta, pentru ca te grabesti… Benzenul cauzeaza cancer la oase, anemie si reduce celulele albe din sange. Expunerea prelungita la benzen poate provoca leucemie si creste riscul unor forme de cancer. Acesta poate provoca, de asemenea, avorturi spontane la femeile gravide. O masina parcata, intr-un spatiu interior, cu ferestrele inchise, va contine 400-800 mg de benzen – de 8 ori nivelul acceptabil. Daca masina este parcata in aer liber in soare, nivelul de benzen poate ajunge pana la 2000-4000 mg, de  40 de ori peste nivelul acceptabil.

De aceea specialistii recomanda sa deschizi ferestrele automobilului si sa astepti cateva minute inainte de a patrunde in interior si inainte de a porni aerul conditionat.

 

 

Exista insa si alte pareri care contrazic supozitiile de mai sus.

Desi, la randul lor, si specialistii de la American Cancer Society recomanda aerisirea automobilului, inainte de a porni la drum, ei spun ca nu benzenul este problema, ci aerul fierbinte din interior. Potrivit acestora, intr-o masina parcata la soare creste foarte mult temperatura, iar in interior va fi o temperatura mult mai mare decat cea de-afara. Prin deschiderea geamurilor, se uniformizeaza temperaturile, iar functionarea aerului conditionat va fi astfel usurata si va aduce temperatura in interiorul masinii la mai putin decat cea din exterior.

 

De asemenea, expunerea prelungita la benzen poate fi cancerigena, insa, spun specialistii de la American Cancer Society, studiile care au demonstrat acest lucru au urmarit doar expunerea oamenilor care lucreaza in industrie (confectii pantofi si rafinarii).

Un studiu realizat in Germania, in 2007, nu a descoperit nicio substanta chimica periculoasa in aerul interior al automobilelor investigate. Desi au fost gasite substante chimice cu potential daunator, insa valorile erau similare cu cele din interiorul cladirilor obisnuite.

 

Totusi, daca vrei sa eviti expunerea la benzen, ai grija sa:

– renunti la fumat sau sa nu stai in preajma fumatorilor. Fumul de tigara este principala sursa de expunere la benzen.

– limitezi expunerea la aburii benzinei in timpul alimentarii.

– utilizezi cu atentie substante precum diluantii, vopselurile, articolele pentru pictura, intrucat acestea pot contine benzen, iar vaporii eliberati iti pot face rau, mai ales in spatii care nu sunt bine aerisite.

 

Surse: Snopes.com; Cancer.org

Imagine de Free-Photos de la Pixabay

Cuvinte cheie: , , ,

seo
Gradinita
Blossom Salon
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro. Citeste politica de confidentialitate.
minimax