8 lucruri pe care să NU le faci înainte de a ajunge la dentist
7. Evită machiajul excesiv, în special rujul
Deși poate părea un detaliu nesemnificativ, machiajul în exces – mai ales rujul – poate îngreuna desfășurarea consultației.
„Rujul se va întinde inevitabil în timpul examinării sau al tratamentului și poate oferi un aspect neplăcut, dar mai important, poate interfera cu zona pe care lucrăm. Ideal ar fi ca pacienta să vină cu un machiaj minim sau chiar fără. În cabinet, ne interesează sănătatea și funcționalitatea, mai puțin felul în care arată pacientul”, declară medicul stomatolog Sorina Stroe.
8. Nu purta lentile de contact, bijuterii sau coafuri incomode
„Dacă purtați lentile de contact, e mai bine să le înlocuiți cu ochelari pentru programarea la medic, mai ales dacă urmează o procedură lungă. De asemenea, cerceii mari, colierele voluminoase sau părul lăsat pe față pot încurca medicul. Ideal este să veniți cu părul prins și fără bijuterii care pot incomoda. Pacienții care urmează aceste recomandări ne ajută să obținem cele mai bune rezultate într-un timp optim. E vorba de un parteneriat între medic și pacient”, încheie medicul stomatolog Sorina Stroe.
ID 37186051 © Nejron | Dreamstime.com
- Curiozitate: Pune un pahar cu apă și sare sub pat în această seară. Efectul te va uimi!
Suflete pereche sau parteneri karmici? Testul simplu care îți arată adevărul despre relația ta
Vrei să vezi mai rapid articolele sfatulparintilor.ro? Google a adus în România funcția „Surse preferate”! Cum să bifezi sfatulparintilor.ro ca să nu ratezi noutățile de la noi
