3 vitamine pe care trebuie să le iei în fiecare zi - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

3 vitamine pe care trebuie să le iei în fiecare zi

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Sanatate fizica si mentala » 3 vitamine pe care trebuie să le iei în fiecare zi
vitamine pe care trebuie să le iei în fiecare zi

Stilul de viață agitat te poate face uneori să pierzi din vedere o dietă sănătoasă și echilibrată. Programul încărcat la muncă sau o rutină neadecvată înseamnă pentru mulți neglijarea meselor obligatorii. Probabil ți s-a întâmplat să mănânci pe sărite, ce ai avut la îndemână și nu întotdeauna ai reușit să îți iei vitaminele și mineralele necesare din alimentație. Acest lucru poate avea consecințe neplăcute asupra imunității. Chiar dacă nu resimți efectele pe moment, ulterior te poți confrunta cu o stare ridicată de oboseală sau chiar cu probleme de sănătate. În lipsa fructelor, a legumelor și a altor alimente benefice, organismul nu reușește să funcționeze la înalta lui capacitate. Tocmai din acest motiv, specialiștii recomandă câteva suplimente de bază, menite să vină în ajutorul sistemului imunitar. Acestea au un rol major în reglarea metabolismului, fiind un aliat de nădejde în funcționarea optimă a organismului.    

Vitamina C

Fructele, legumele, dar și cafeaua sunt furnizori importanți de energie pentru organism. Cu toate astea, chiar dacă există o dietă complexă, organismul poate avea nevoie de suplimente esențiale și inovatoare pentru imunitate. Asta nu înseamnă că ele înlocuiesc o masă, ci reprezintă plusuri cu care poți veni în sprijinul sistemului imunitar. Vitamina C se regăsește pe lista recomandărilor făcute de medici pentru consumul zilnic. Aportul ei este foarte important pentru organism, având în vedere că este un puternic antioxidant, antiinflamator și întărește celulele sistemului. Se epuizează rapid în timpul unei infecții sau perioade stresante, de aceea trebuie reînnoită în mod constant. Suplimentele de vitamina C nu trebuie să lipsească în caz de răceală. Studiile au arătat că administrarea lor în aceste cazuri întărește sistemul imunitar și ameliorează simptomele. Specialiștii recomandă pentru început o doză de 500 de miligrame de două ori pe zi pentru o absorbție maximă. 

Vitamina D

Deficitul de vitamina D este o problemă cu care se confruntă numeroase persoane la nivel mondial. Deoarece nu se găsește ușor în mâncare, cu excepția peștilor grași și a alimentelor fortificate, specialiștii sfătuiesc ca acest supliment să fie integrat în rutina de zi cu zi. Consumul vitaminei D este recomandat în special în lunile de iarnă, atunci când nu se petrece foarte mult timp afară. În primă fază se poate lua o doză începând cu 1000 până la 2000 UI. Vitamina D are un rol esențial în menținerea sănătății oaselor și dinților și, de asemenea, ajută la funcționarea normală a funcției musculare și a sistemului imunitar. 

Zinc

Deficiența de zinc este o altă problemă care afectează sănătatea la nivel mondial. Specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății spun că între 17% și 30% din populația lumii se confruntă cu acest deficit, potrivit cnbc.com. Zincul are efecte majore asupra sistemului imunitar, motiv pentru care administrarea acestei vitamine este esențială. Studiile efectuate au arătat că poate reduce durata unei răceli atunci când este administrat ca supliment. Se găsește îndeosebi în carne de vită, pește, leguminoase, semințe de dovleac. Se poate veni cu un aport suplimentar de zinc, iar pentru început, doza zilnică indicată de specialiști este de la 15 până la 30 de miligrame.

Sursă foto: pixabay.com

Data articol: 24/04/2024