Telefoanele mobile sunt indispensabile pentru foarte multi dintre noi. Am ajuns sa nu ne mai concepem viata fara sa sunam de oriunde am fi, sa dam sms-uri, sa primim, sa tinem legatura cu oricine vrem, iar cand avem telefonul inchis, descarcat sau stricat parca ne lipseste mana dreapta.
Sunt milioane de abonamente de telefon mobil in tara si numarul lor e in continua crestere. Statistic, ne petrecem in medie 12 ore pe luna cu telefonul mobil in preajma, vorbind la el sau dand un sms.
Insa, cu cat noi devenim mai dependenti de telefoanele mobile, cu atat mai mult creste ingrijorarea specialistilor in sanatate cu privire la efectele pe care acestea le au asupra organismului.
Telefoanele mobile ne expun la o radiatie electromagnetica numita energie de radiofrecventa. Specialistii au suspectat ca aceasta radiatie poate creste riscul de leziuni la nivelul celulelor creierului, fapt ce poate duce la tumori cerebrale, intrucat in 1995 s-au facut studii in acest sens pe sobolani. Dar majoritatea studiilor ulterioare, efectuate pe oameni nu au confirmat aceasta concluzie. In decembrie anul trecut, Societatea de Cancer din Danemarca a dat publicitatii rezultatele unui studiu care a durat 29 de ani si care nu a gasit asocieri solide intre cresterea substantiala a consumului de telefonie mobila si aparitia tumorilor cerebrale.
Ca sa fim cu totul in ceata pe acest subiect, iata ca nu mai devreme decat acum cateva luni, alte asociatii redutabile au afirmat ca au dovedit existenta unei legaturi intre tumorile pe creier si folosirea intensa a telefoanelor mobile la persoane care folosesc celulare de peste 10 ani.
Din acest motiv, al rezultatelor care se bat cap in cap, comunitatile medicale urmaresc cu atentie fenomenul, dandu-i prioritate.
Pana se lamuresc cercetatorii cu privire la aceasta controversa, este bine sa fim prevazatori. In continuare iti prezentam cateva modalitati simple prin care tu si familia ta sa va limitati expunerea la radiatiile telefoanelor mobile, asa cum ne invata dr Mehmet Oz in “Oprah Magazine”.
Foloseste cat mai putin telefonul mobil lipit direct de cap. Ia-ti un handsfree cu cablu sau foloseste functia de speaker a telefonului mobil ori de cate ori poti. Handsfree-urile emit un nivel mult mai redus de radiatii decat telefonul mobil in sine lipit de cap si iti permit sa tii telefonul la distanta. Unele studii afirma ca radiatia telefonului mobil este de 8 ori mai puternica decat a handsfree-ului cu cablu.
Nu iti tine telefonul mobil in geanta. Un studiu publicat anul trecut in Jurnalul de chirurgie cranio-faciala leaga radiatia telefonului mobil de scaderea densitatii osoase in zona pelviana (cea expusa cel mai mult la nivelul gentii, daca telefonul mobil este in ea) si un studiu din 2008 realizat de o clinica de specialitate din Cleveland a descoperit drept efect scaderea fertilitatii la barbatii care umbla cu telefonul mobil in buzunarul din fata al pantalonilor. Sigur ca nu mereu poti evita si trebuie uneori sa iti pui telefonul mobil in geanta sau buzunar; insa ori de cate ori poti evita, este bine sa o faci, pentru sanatatea ta.
Nu vorbi la telefon daca te afli intr-o masina in mers.Se stie ca poti cauza accidente tragice daca vorbesti la telefon in timp ce conduci si exista si interdictii rutiere in acest sens. Insa, inafara de acest aspect, atunci cand folosesti telefonul mobil intr-o masina in mers, semnalul este fortat sa “sara” intre turnurile wireless la care trebuie sa se conecteze ca sa ti se mentina un nivel bun al semnalului in timpul conversatiei. De ce este acest lucru periculos? Deoarece radiatia emisa de telefonul mobil este maxima ori de cate ori se realizeaza conexiunea dintre el si sursa venita de la un turn cu semnal. De-a lungul unei calatorii, practic telefonul tau se poate conecta la zeci de noi surse de semnal, deci iata cum te expui in plus fara ca macar sa stii.
Nu vorbi daca ai semnal prea slab.Cu cat telefonul tau mobil trebuie sa “munceasca” mai mult ca tu sa ai un semnal mai bun, cu atat mai multa radiatie emite. Acesta este motivul pentru care este bine sa eviti sa folosesti telefonul daca nu ai semnal bun.
Limiteaza cat de mult poti folosirea telefoanelor mobile de catre copii.Copiii au un craniu mai mic si creierul lor este in permanenta dezvoltare; asta ii face cu mult mai vulnerabili la orice potential efect negativ al radiatiilor emise de un telefon mobil.
Nu purta handsfree-urile fara fir de parca ar fi bijuterii. E adevarat ca dispozitivele fara fir care se pun la ureche si pe care le poti folosi ca sa vorbesti in loc sa folosesti direct telefonul tau mobil emit o cantitate mai mica de radiatie, dar totusi emit si ele, chiar si dupa ce conversatia telefonica s-a incheiat. Da jos aparatul de pe urechea ta dupa ce ai terminat discutia. Nu esti mai cool daca ramai cu el agatat in continuare, ci un pic mai inconstient.