Pare că noi, oamenii, trecem prin viață sub formă de broaște țestoase. Diferit de ele, nu ne naștem cu o carapace ci suntem educați să o formăm. Poate că primul strat e format din prima lacrimă pe care învăț să o ascund. Poate că următorul e reprezentat de prima frică pe care nu o recunosc pentru că trebuie să fiu puternic sau poate de prima așteptare transformată în dezamăgire. Nu știu care e ordinea în care se așează acolo prima tristețe ascunsă de zâmbet, prima nedreptate pusă în scuze sau prima renunțare ca pavăză contra vinovăției. Nici prima minciună care ascunde gândul nepotrivit.
De fapt, oricare ar fi ordinea în care creștem o carapace în jurul adevăratului eu, tot ceea ce contează este că pe vremea maturității e pe deplin formată. Mii de secunde de vinovății, frici, tristeți sau furii au bătătorit-o și antrenat-o să reziste. Deasupra se formează ultimul strat, cel care ne trece pe sub radarul existenței, format din imaginea despre care credem că ne avantajează în relație cu ceilalți.
Citeste continuarea pe MirunaStanculescu.ro.
