Temperatura de-afară ne face să ne simţim ca într-un cuptor. Vrem nu vrem, apelăm la aparatele de aer condiţionat. Întrebările care se pun sunt cât sunt de sănătoase aparatele de aer condiţionat? Cât de bine fac organismului nostru trecerile de la temperatura mare de afară la cea mică din interiorul autobuzelor, maşinilor personale, birourilor şi apartamentelor?
Beneficiile aerului condiţionat
Ştim cu toţii că un birou dotat cu aer condiţionat oferă condiţii optime de lucru, crescându-se astfel capacităţile intelectuale şi fizice în exercitarea îndatoririlor de serviciu. Temperaturile joase reduc numărul insectelor şi paraziţilor, precum şi riscul deshidratării şi apariţiei iritaţiilor de căldură. În plus, un aparat de aer condiţionat bine curăţat împiedică răspândirea factorilor alergeni, precum polenul. Dacă aparatul este bineîntreţinut, acesta îmbunătăţeşte calitatea aerului din respectiva încăpere.
Pentru a beneficia pe deplin de efectele pozitive ale aerului condiţionat, trebuie să aveţi grijă să aerisiţi des încăperea în care se află aparatul, temperatura în cameră trebuie să fie cuprinsă între 21 şi 25 de grade Celsius. Umiditatea ar trebui să fie între 60 şi 70%.
Aerul condiţionat şi sănătatea ta
Principalele probleme de sănătate legate de aerul condiţionat apar din cauza folosirii excesive a acestor aparate. Aerul condiţionat poate da mari bătăi de cap persoanelor care suferă de artrită sau nevrită, precum şi celor care au probleme cu sinusurile. Potrivit unor studii recente care au comparat datele unor persoane expuse pe perioade lungi de timp la aerul condiţionat şi persoane care lucrează în aer liber, s-a constatat că cei care lucrează într-un mediu cu aer condiţionat sunt mai predispuşi la răceli, gripe şi infecţii minore. În plus, trecerile repetate de la temperaturile mari de afară la încăperile cu aer condiţionat supun organismul unui stres care, pe termen lung, duce la afectarea sistemului respirator.
Aparatele de aer condiţionat pot usca pielea şi mucoasele, iar zgomotul produs poate irita creierul.
O altă problemă întâlnită la aparatele de aer condiţionat, în special la cele din autoturisme, sunt microorganismele, mucegaiul care se instalează în filtre. Dacă nu sunt curăţate corespunzător aceste filtre, aparatele de aer condiţionat împing în încăpere factorii poluanţi. Astfel pot apărea infecţiile respiratorii, reacţiile alergice, faringitele, iritarea gâtului şi a corzilor vocale, conjunctivitele şi blefaritele.
Citeste si: Cum să-ţi răcoreşti casa fără aer condiţionat
Cum previi efectele negative ale aerului condiţionat
Pentru a preveni efectele negative ale aparatului de aer condiţionat este indicat să aveţi tot timpul la dispoziţie o jachetă lejeră sau un sal pe care să-l purtaţi de fiecare dată când intraţi într-un spaţiu cu aer condiţionat. Astfel, evitaţi trecerea bruscă de la cald la răcoare. Curăţaţi periodic filtrele, pentru a preîntâmpina răspândirea factorilor poluatori.
Dacă în ultima vreme observaţi că tuşiţi mai des, strănutaţi, vă mănâncă pielea, răciţi des, aveţi infecţii la ureche, dureri de stomac, frecvente dureri de cap, gât iritat, reacţii alergice, ochi apoşi sau uscaţi, este timpul să chemaţi un specialist care să verifice instalaţia de aer condiţionat.
Indiferent cât este curată casa voastră, sunt sute de agenţi poluatori care pot pluti în aer din pricina aparatului de aer condiţionat. Iar mucegaiul este unul dintre factorii majori care pot contribui la afectarea stării de sănătate. Atunci când chemaţi pe cineva să cureţe aparatul fiţi atenţi să folosească substanţe speciale antifungice şi antibacteriene. O simplă curăţare cu peria şi aspiratorul nu este deloc eficace.
Filtrele aparatului de aer condiţionat ar trebui curăţate o dată pe lună.
Nu rata nici: 5 plante care RACORESC casa. NU vei mai avea nevoie de aer conditionat
Imagine de Mustafa shehadeh de la Pixabay
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?