Psiholog Monica Bolocan: Provocarile copilului cu ADHD (Deficit de Atentie si Hiperactivitate) si ale familiei acestuia

Copilul cu ADHD. Multi copii – in special baieti – sunt hiperactivi. Par a avea un izvor nesecat de energie pe care si-o pot consuma numai miscandu-se, sarind si vorbind intr-una. Pe scurt, te fac sa iti pierzi rabdarea si chiar te scot din minti. Suna familiar?

Parintii se ingrijoreaza adesea, gandindu-se ca micutul lor are ADHD (“Attention Deficit and Hyperactivity Disorder”). In multe cazuri este vorba de un temperament vulcanic si de deficiente de educatie si disciplina si nu de o problema cu substrat neurologic, cum este ADHD-ul. In plus, stilul de viata modern, care ofera oportunitati reduse de miscare in aer liber si activitati practice, nu ii lasa pe copii sa isi consume intr-un mod adecvat energia.

Statul in casa cu ochii in televizor sau tableta si statul in banca la scoala si afterschool, ore in sir de dimineata pana seara, ii fac pe micuti sa se transforme in adevarate “bombe cu ceas”. Din copii veseli, sanatosi si energici devin “copii-problema”, cu toate consecintele de rigoare asupra vietii scolare si a familiei.

Exista insa situatii in care vorbim, totusi, despre ADHD, o tulburare foarte serioasa si cu consecinte majore asupra capacitatii copilului de a invata, socializa si a se conforma normelor de grup. Ca orice tulburare, are grade variate de gravitate, de la foarte usor la sever, si necesita atat tratament medical cat si terapie comportamentala psihologica pentru a fi tinuta sub control.

Te mai poate interesa: Este hiperactiv copilul tau? Iata la ce trebuie sa fii atent

Copilul cu ADHD. Cum se manifesta ADHD-ul?

Este important de stiut ca exista doua tipuri de ADHD: unul in care nota predominanta a comportamentului este data de hiperactivitate si impulsivitate (mai frecvent la baieti) si altul in care predomina dificultatea de concentrare a atentiei (mai frecvent la fete). De multe ori, copilul prezinta toate cele trei componente ale acestei tulburari: hiperactivitate, impulsivitate, neatentie.

Copiii hiperactivi sunt in mod frecvent nelinistiti si par a avea un comportament haotic, fara legatura cu ce se intampla in acel moment sau cu comportamentul celorlalti. Au probleme sa stea pe un scaun mai mult timp si isi misca in permanenta mainile, picioarele sau tot corpul. Frecvent, ii deranjeaza pe cei jur in activitatile lor si ii intrerup atunci cand vorbesc. Aparent, nimic nu este mai important decat ceea ce gandesc sau vor ei in acel moment, si sunt total lipsiti de rabdare in a primi ceea ce isi doresc. Orice amanare a satisfacerii nevoilor lor sau a unei recompense este de nesuportat. Mai mult, par ca nu asculta ce li se spune sau li se cere, acest comportament fiind interpretat de ceilalti ca lipsa de respect.

Spre deosebire de cei hiperactivi, care “sar in ochi”, copiii cu deficit de atentie predominant trec neobservati pana la scoala.

Chiar si in primele clase, pentru ca nu deranjeaza pe nimeni. Ei sunt, in general, linistiti, imprastiati, uituci si visatori, isi pierd lucrurile si nu isi duc activitatile pana la capat. Gresesc la lucruri marunte si nu observa detaliile. Cand li se vorbeste sau sunt implicati in diverse activitati, sar de la una la alta si uita adesea de unde au inceput si ce aveau de facut. Ei au dificultati in a retine si opera cu un sir lung de informatii, care le solicita prea mult memoria de lucru si concentrarea atentiei, capitol la care sunt deficitari. Daca primesc instructiuni verbale cu mai mult de doua-trei cerinte, se pierd.

Simptomele de hiperactivitate, impulsivitate si inatentie se manifesta aproape tot timpul si in toate situaliile (acasa, la scoala, la locul de joaca etc), au fost prezente de la varsta mica, inclusiv la gradinita, si nu au aparut dintr-o data la scoala. Copilul e intr-o continua miscare, doarme putin si agitat, incepe multe si nu termina nimic, si mai ales pare “imun” la orice forma de disciplinare, fie ca e recompensa sau pedeapsa. Parintii sunt adesea disperati intrucat orice metoda ar aplica, nu functioneaza. De asemenea, are un istoric de “probleme” si plangeri ale educatoarelor (nu sta locului, nu asculta, deranjeaza si intrerupe, nu e atent etc), si a avut cu siguranta probleme in relationarea cu ceilalti copii sau cu adultii.

Frecvent, copiilor cu ADHD nu le place sa deseneze, sa citeasca sau sa scrie.

Dealtfel, tulburarile specifice de invatare (dislexie, disgrafie si discalculie) “fac echipa buna” cu ADHD-ul. Prin caietele acestor copii pare a fi trecut o furtuna. Ei fac desene simple, schematice, extrem de saracacioase. Se pot descurca la calcule matematice simple, dar cand e vorba de probleme complexe, cu mai multi pasi in rezolvare, isi pierd rabdarea. A citi un text pare de nesuportat! In plus, acesti copii retin mai usor informatia atunci cand e prezentata pe suport vizual, cat mai schematic,cu poze multe si colorate, si nu explicata verbal.

Din punct de vedere emotional, copiii cu ADHD sunt cu cativa ani mai mici decat varsta lor reala, motiv pentru care par imaturi, copilarosi si chiar neseriosi. Acest decalaj se mentine pana tarziu in adolescenta si este un motiv al dificultatilor lor majore de a lega prietenii cu alti copii de aceeasi varsta.

Competentele sociale sunt printre primele afectate de ADHD.

Pentru ca aceasta tulburare nu ii permite copilului sa invete sa asculte pana la capat ce spun ceilalti, sa poarte o conversatie, sa tolereze frustrarile, sa isi astepte randul sau sa cedeze in favoarea altora. La scoala, copilul cu ADHD nu reuseste sa isi faca prieteni si are dificultati mari de a participa la activitatile si sporturile de grup. Orice situatie in care trebuie sa urmeze reguli impuse de altcineva si in care trebuie sa tina cont si de altii se termina printr-un esec. In general, abilitatile sociale scazute ale copiilor cu ADHD sunt printre cele mai mari probleme ale acestora, alaturi de dificultatile de invatare.

Parintii sunt adesea indusi in eroare de faptul ca, atunci cand e vorba de jocuri pe tableta sau calculator – mai ales cele care presupun derulare rapida de imagini, timp de reactie scurt si castig rapid – copilul poate petrece mult timp linistit si foarte concentrat. De asemenea, orice activitate noua, extrem de interesanta si stimulanta vizual pare a domoli, pentru o vreme, vulcanul de energie al copilului cu ADHD si pare a-i “aduna” puterea de concentrare. Cand e vorba insa de efort mental sustinut sau activitati de rutina, copilul cu ADHD se plictiseste si renunta foarte repede, lipsindu-i orice urma de motivatie interna de a incepe si finaliza ceva.

Citeste si: Doctor in psihologie: “Agresivitatea nu este un simptom al ADHD-ului”

Exista o predispozitie catre a avea ADHD?

Ca parinte, trebuie sa fii cat mai informat pentru a lua cele mai corecte decizii pentru copilul tau. Este important sa stii ca exista o categorie speciala de copii care prezinta un risc crescut de a avea ADHD, si anume:

1. copiii nascuti prematur sau care au avut probleme in timpul vietii intrauterine sau la nastere
2. copiii cu intarzieri in dezvoltare in primii 6 ani de viata sau cei cu diverse afectiuni ale sistemului nervos central (creierului), din nastere sau capatate
3. copiii instutionalizati sau adoptati, care au fost privati de stimulare adecvata, inclusiv afectiva, in primii ani de viata
4. copiii ale caror mame au fost supuse unui stress puternic, au fumat, au consumat alcool sau alte substante interzise in timpul sarcinii prezinta si ei adesea riscul de a avea ADHD.

Ce este de facut?

In unele cazuri, hiperactivitatea copilului sau dificultatea lui de a se concentra poate fi efectul unui stil de educatie incorect sau al unui atasament deficitar ca urmare a neglijarii lui afective si lipsei de stimulare adecvata din primii ani de viata. Indiferent daca vorbim sau nu de ADHD, este important ca:

• Parintii sa isi schimbe practicile de educatie si disciplina incorecte si alti factori perturbatori din sistemul familial (ex: situatii conflictuale, relatii dizarmonice, problemele emotionale sau de comportament ale parintilor etc)
• Copilul sa urmeze program foarte strict de re-educare cognitiva a capacitatii de autocontrol, a abilitatii de concentrare si de insusire a unor tehnici de invatare compensatorii, program aplicat cu consecventa atat acasa cat si la scoala

Intrucat o parte din comportamentele descrise mai sus apar adesea si in cazul copiilor cu anumite afectiuni neurologice sau cu alte tulburari emotionale si comportamentale (anxietate, depresie, tulburare obsesiv-compulsiva), doar o evaluare de specialitate (psihologica, psihiatrica sau neorologica) iti poate spune daca e vorba de un ADHD sau de altceva. Multi parinti au reticente in a se adresa la timp unui specialist. A cere o parere avizata nu doare si nu strica, si poate face diferenta intre succes si esec pentru copil. Un diagnostic corect si la timp este extrem de important intrucat tratamentul medical si terapia psihologica difera foarte mult de la o situatie la alta. In plus, cu cat este inceputa mai tarziu terapia, cu atat sunt mai greu de remediat problemele.

Monica Bolocan

Psiholog clinician si educational, practician acreditat TRIPLE P (Positive Parenting Program)

0740.204.020

www.psiholog-copii.ro

Imagine de Adina Voicu de la Pixabay