Am 25 de ani. Cand aveam 16, 17, cu totul imi imaginam viata mea la varsta asta.
Eram convinsa ca am o slujba buna, ca o sa merg in vacante si, desigur, ca o sa am un iubit pe care o sa il ador si care o sa ma adore. Credeam ca voi deveni avocat si toti din preajma ma incurajau: mama, tata, diriginta, profesoara de romana pe care o iubeam, prietena mea din copilarie….
Dar am 25 de ani, arat de vreo 35, nu mai am un dinte in fata si tocmai m-am despartit de cel mai slinos client din ultima luna. Mi-am amintit cat de mult imi placea sa scriu cand mi-au venit in minte cuvinte despre el… Despre mirosul lui de carne stricata, despre mainile lui ca niste pietre si privirea aia moarta si gura ingrozitoare cu care imi spunea obscenitati… Si atunci m-am hotarat sa iti spun tie, Teo, povestea mea. Poate, cine stie, va fi de folos cuiva vreodata.
Treceam intr-a XII-a si vacanta era planuita cu totul: terminasem cu note mari, imi propusesem sa citesc niste carti si sa mai lucrez putin la materiile de bac si, in rest, numai relaxare: sa merg la mare, la munte, la concerte si pe oriunde ar mai fi fost de mers cu gasca.
Citeste continuarea povestii pe REVISTA TEO
