Respiratie urat mirositoare (Halitoza). Cauze si remedii. Ce sa faci si ce sa eviti cand ai respiratia urat mirositoare
Remedii respiratie urat mirositoare
Respiratia urat mirositoare te poate oricand pune intr-o situatie jenanta, indiferent de pozitia sociala pe care o ocupi sau cat de multi bani ai in banca. In acelasi timp, insa, nu trebuie sa crezi ca esti singura persoana de pe glob care se confrunta cu respiratia urat mirositoare. Insa, tot atat de adevarat este si faptul ca respiratia urat mirositoare iti poate crea dificultati cand este vorba despre viata sociala. Te poate face sa te simti prost si rusinat. Din fericire exista cateva modalitati simple si eficace pentru a scapa de respiratia urat mirositoare:
1. Periaza-ti dintii si foloseste cat mai des ata dentara
Una dintre principalele cauze ale respiratiei urat mirositoare este tartrul care se depune pe dinti si care devine un mediu propice dezvoltarii si inmultirii bacteriilor. Iar mancarea care ramane intre dinti genereaza alte probleme. Prin urmare, orice om preocupat de imaginea sa ar trebui sa se spele pe zi de cel putin doua ori si, de asemenea, sa foloseasca ata dentara. In acelasi timp insa, nu exagera cu aceste doua operatiuni intrucat o periere prea agresiva poate eroda smaltul, facand dintii vulnerabili la carii.
2. Curata-ti limba
Straturile care se formeaza normal pe limba pot contribui la mirosul neplacut. Pentru a le elimina periaza-ti usor limba cu periuta de dinti. Unele persoane considera periuta de dinti mult prea mare pentru a curata intreaga suprafata a limbii, in special zona din spate. Prin urmare poti achizitiona o periuta linguala pentru a-ti curata limba.
3. Evita alimentele precum ceapa si usturoiul
Dupa ce ai consumat ceapa sau usturoi nici un periaj al dintilor si al limbii nu te vor ajuta. Singura solutie este sa eviti consumul unor astfel de alimente inainte de intalniri sociale sau profesionale atunci cand esti ingrijorat in legatura cu respiratia ta.
4. Scapa de obiceiurile nesanatoase
Respiratia urat mirositoare este doar unul dintre motivele pentru care ar trebui sa nu fumezi. Fumatul afecteaza tesutul gingiilor si pateaza dintii. Cauta solutii pentru a renunta la acest obicei atat de nesanatos.
5. Clateste-te cu apa de gura
Pe langa faptul ca iti improspateaza respiratia, apa de gura imbunatateste protectia prin reducerea tartrului care favorizeaza dezvoltarea bacteriilor. Dupa masa, clatirea gurii cu apa normala poate ajuta la improspatarea respiratiei eliminand resturile alimentare.
6. Renunta la dropsurile dupa masa in favoarea gumei de mestecat
Dulciurile favorizeaza inmultirea bacteriilor din gura si mentine mirosul urat. In loc de dulciuri alege guma de mestecat fara zahar. Aceasta stimuleaza productia de saliva. Aceasta este mecanismul natural al gurii impotriva acizilor care pot ataca smaltul dintilor si respiratia urat mirositoare.
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!