„Matinalii” de la OTV: „Sa ai doi copii mici e ca o dulceata acrisoara” - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

„Matinalii” de la OTV: „Sa ai doi copii mici e ca o dulceata acrisoara”

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Exclusiv: părinți vedete » „Matinalii” de la OTV: „Sa ai doi copii mici e ca o dulceata acrisoara”

Pe Cristina Coca si Claudiu Bogdan ii vedeti dimineata, cu noaptea-n cap, prezentand matinalul „Zori de zi” de la OTV. Sunt veseli, tonici, mereu pusi pe glume. La fel sunt si in viata de zi cu zi, chiar daca, uneori, sunt franti de oboseala, caci acasa au de-a face cu doi copii energici. Chiar daca au bona, Cristina si Claudiu se implica in cresterea fetitei lor, Selena (2 ani si jumatate) si a baiatului lor, Ianis (8 luni). Selena e mereu pusa pe nazbatii, motiv pentru care Cristina si Claudiu trebuie sa gaseasca mereu noi metode pentru a-i „rasplati” micutei boacanele. Una dintre aceste metode e cea a acordarii bulinelor. Micutul Ianis cere si el atentie. Asa ca nu de putine ori se intampla ca prezentatorii de la OTV sa nu mai aiba timp de iesit cu prietenii sau chiar sa se… ciondaneasca.

Cat de mandra esti ca ai o echipa completa: fata si baiat?

Eu o vad ca pe o minune, nici macar nu am visat la o asa binecuvantare, daca se vor si intelege bine, ma pot declara cea mai fericita mamica.

Cum ati ales numele copiilor?

GREU. Eram insarcinata in 6 luni si nu-mi placea nimic, mi se parea ca nici un nume nu e suficient de frumos pentru fata mea… Pana intr-o zi, cand, luand masa cu niste prieteni, ni s-a prezentat cineva cu numele asta, Selena, si asta a fost. Andreea l-am ales pentru ca doream sa aiba si un nume de sfant. La baietel a fost relativ mai simplu: doream sa fie numele ”din acelasi film”. Si cum Selena e grecesc, Ianis mi s-a parut potrivit, asa au aparut Selena Andreea si Ianis Andrei.

Cat de greu e cu doi copii mici?

E ca o dulceata acrisoara, de mere verzi.  E greu, dar pentru satisfactia pe care ti-o da statutul de parinte nici un efort nu e prea mare.

Cum puteti sa va treziti in fiecare dimineata cu noaptea in cap, sa mergeti la munca, sa fiti fresh, si, apoi sa reveniti la biberoane, dupa o noapte alba?

M-am setat asa, daca ies din program, ma virusez. Nici nu mai stiu cum e sa lenevesti dimineata in pat… O fi bine….?!

Cum ati pregatit-o pe Selena pentru sosirea fratiorului?

Cand fratiorul ei era in burtica, Selena avea un pic peste un anisor, asa ca mare lucru atunci nu cred ca a inteles ea, desi noi am vorbit mult pe subiectul asta. Abia acum incepe sa realizeze ca mai e o gagalice mica in casa, care trage de jucariile ei… dar il iubeste.

Se spune ca venirea pe lume a unui copil schimba relatia dintre parteneri. In ce masura s-a schimbat relatia voastra afectiva? Dar cea sexuala?

Cristina: „Venirea pe lume a unui copil”… a … scuze, nu ma incadrez la intrebarea asta, eu am doi copii….:)…

Claudiu: Biiiiiine, Cristina! Raspund eu! Sincer? E greu, e al naibii de greu! 2 copii, serviciu ar fi de ajuns ca sa-ti fie greu, dar, din pacate, mai sunt si multe altele, asa ca nici de ciondanit nu mai e timp!… Nu ne-am mai vazut nici cu prietenii de 2 ani. Cand prindem un moment liber, preferam sa tragem un pui de somn. In general nu-ti mai arde de nimic, dar marile satisfactii sunt tot cei mici: cand o auzi pe Selena zicand cate o bazaconie sau facand cate o pozna, cand il vezi pe cel mic bucurandu-se ca te vede dand din maini si din picioruse de parca nu ar fi toate patru ale lui, cand o vezi pe Selena cum il strange in brate si-i spune „te ubesc, bebita!”… In ceea ce priveste viata sexuala… noi la capitolul asta am stat tot timpul bine (si asta impreuna, nu separat cum aud ca e mai nou la moda) doar oboseala si cate un copil care plange exact cand sa te joci „de-a mama si de-a tata” ne mai incurca uneori.

V-ati luat bona. De ce?

Da, ne-am luat bona, chiar interna. La primul copil ne-am descurcat mai mult singuri, cand a venit si al doilea, amandoi fiind mici, noi fiind singuri in Bucuresti si lucrand impreuna, plecam odata, asa ca bona era absolut necesara.

Cat a durat cautarea ei?

De cautat, am tot cautat, ma gandeam ca o sa creasca copilul pana gasesc o bona, cred ca in Romania e o problema cu bonele, doritoare sunt, dar greu gasesti femeia potrivita. Cine a cautat stie ce spun.

Ce ziceti de copilul numarul 3?

Copilul nr. 3? In familia cui???? A noastra?! Nuuuuuu!

Care a fost primul cuvant al Selenei? Ianis zice ceva?

Claudiu: Cu mandrie in glas si in suflet, tatal anunta ca primele silabe ale ambilor „vlastari” au fost „ta-ta-ta-ta”… in concluzie: „tata” deci e sah la regina-mama!

Cum v-ati simtit cand Selena a zis prima oara tata, respectiv mama?

Cristinei i-a stat inima in loc, iar mie nu-mi venea sa cred! S-au dat „lupte seculare” pentru primele silabe! Cristina repeta tot timpul pe langa ei „ma-ma”, iar eu ii dadeam cu „ta-ta”.

Dar cand v-ati vazut copilul mergand?

Suntem unii dintre, probabil, putinii parinti care au filmat primii pasi ai copilului lor… Selena dadea semne clare ca vrea sa mearga si aveam camera video pregatita, astfel incat atunci cand a traversat livingul am apasat rec si avem o amintire extraordinara: primii ei 5 pasi J

Cum reactioneaza Selena cand va vede la tv?

Seara imi aleg hainele pentru a doua zi impreuna cu Selena: probam pantofi, rochii, ne dam cu parerea si incheiem parada modei cand gaseste Selena tinuta. Cand nu doarme ne urmareste si chiar ne povesteste daca l-a vazut pe tati cu „pitzi”.

Selena e fata mamei sa a lui tata? De cine asculta mai mult?

E adevarat ca seamana amandoi cu tati, in rest… nu facem tabere separate cu fata tatii sau a mamii.

Bebeii fac mofturi la anumite alimente. Ce nu le place copiilor vostri si cum i-ati convins sa pape ce nu le place, dar e sanatos?

Din punctul asta de vedere sunt foarte diferiti, Ianis e un mancacios, nu avem probleme, Selena insa e mai pretentioasa. I-am dat mereu doar ce stim ca e sanatos, i-am gatit in casa, am fost foarte atenti cu alimentatia, insa mananca destul de greu. Totul, chiar si masa, trebuie sa fie o joaca, construim in farfurie tot felul de modele, ursuleti, albinute, etc. si mancam cu mai multa placere cand albinuta intalneste buburuza si se ascund in gurita ei….

Ce sfaturi babesti v-au ajutat?

Multe. Febra scade cu sosetele inmuiate in otet diluat cu apa, constipatia trece daca sta cu funduletul in apa calda.

Ati folosit produse bio sau home made?

Am avut experiente de tot felul, dupa ce a facut fetita o iritatie puternica de la un ulei de corp din comert, la sfatul pediatrului, i-am preparat eu in casa un amestec din ½ l ulei de masline cu 2 doze de vitamina A si a functionat super, iar asta nu a fost singurul produs home made. In general caut ce e mai sanatos / bio/ ecologic, pe de alta parte insa ne-am intoxicat cu totii de la niste oua bio… si ne-am lecuit dupa ce ne-a explicat cineva ca s-ar putea sa stea mai mult in raft un ou ecologic, mai scump, decat unul mai ieftin, asa ca nu e o regula in toate astea, trebuie sa analizam si sa alegem dupa caz.

Cum reactionati cand face nazbatii?

Munca de lamurire, nene! Ca nu e frumos, ca nu e bine, ca… In cazuri extreme nu vorbim cu ea pana nu vine si isi cere scuze (nu rezista mai mult de 5 minute)… Mai folosim si metoda cu datul bulinelor daca e cuminte si merge!

Cum ati invatat-o ce e voie si ce nu e voie?

Negocieri peste negocieri! Selena e foarte incapatanata si de aici apar tot felul de situatii de genul: „Seli nu e voie pentru ca…” si da-i explicatii logice, dar pe care sa le inteleaga, doar ca este o chestie mica in ea care se numeste „curiozitate” care nu-i da pace si in timp ce tu duci munca de lamurire, ea face! Uneori e bine sa o lasi ca sa inteleaga de ce nu e voie sau nu e bine! Trebuie sa si exploreze!

Cum reactioneaza cand constata ca nu-si mai gaseste jucaria preferata? Ce faceti daca acea jucarie nu e de gasit?

Aoleo! E jale! La 3 dimineata sa se trezeasca si sa-ti ceara exact jucaria care nu este pe acelasi etaj… Nasol! Ziua e mai simplu pentru ca o implicam si pe ea in cautari si invariabil de fiecare data se ia cu altceva cu care nu s-a mai jucat de mult si uita!

 

Foto: Arhiva personala. Copierea si utilizarea fotografiilor fara acordul Sfatul Parintilor este interzisa.

Data articol: 20/03/2011