Cineva (Charles F. Kettering) spunea că oamenii sunt deschiși către lucrurile noi dacă acestea arată exact ca cele vechi. Conceptul de schimbare e folosit zilnic. Și nu mă refer doar la schimbatul șosetelor. Și totuși, în mod inexplicabil, deși ne cam schimbăm tot timpul, când vine vorba de schimbare pendulăm inevitabil între frică și dorința de a obține mai mult de la viață. Asta este problema majoră cu schimbarea: statisitic vorbind, conține 50% pierdere și 50% câstig.
De unde vine frica? Ea adresează potențialul de pierdere al schimbării. Orice schimbare vine la pachet cu lipsă de informație. Iar creierul nostru este „proiectat” să știe. Ce nu știe, intepretează automat ca fiind posibil periculos. Așa, just to be on the safe side. La schimbare ne sperie nu schimbarea în sine ci incertitudinea. Faptul că nu putem ști cu siguranță dacă o să fie bine sau rău. Culmea este că nici măcar atunci când ni se pare că știm, nu putem avea garanția că o să fie bine sau rău. Ce vreau să spun este că o gleznă scrântită e, în principiu, un lucru rău. Dar dacă asta face posibil ca eu să îmi găsesc perechea în persoana doctorului care o tratează, poate că nu mai e atât de rău, ba chiar se poate afirma că merită. Deci, vestea bună e că, de vreme ce oricum trăim expuși la întoarceri de situație, suntem cu siguranță echipați să facem față și dacă noi suntem cei care determină schimbarea.
Citeste continuarea pe MirunaStanculescu.ro.
