„Nu ai de ce să suferi și să fii trist!”. Încurajarea care nu ne permite să “ne plângem” pierderea

A pierde ceva care face parte din viața noastră, indiferent că este vorba despre o persoană apropiată, de o ființă care ne-a fost alături și împreună cu care am colecționat amintiri, dureri, păreri de rău, dispute, bucurii, de un job care ne împlinea emoțional este resimțit de fiecare dintre noi într-un mod personal și profund. De cele mai multe ori, modul în care reacționăm în fața pierderilor exprimă modul în care noi suntem construiți din punct de vedere psiho-emoțional.

Care sunt efectele directe pe care le resimțim atunci când trăim o pierdere?

Studiile ne arată foarte clar că după ce suferim o pierdere majoră, până la o treime dintre persoanele cele mai direct afectate vor resimți efecte dăunătoare asupra sănătății lor fizice sau psihice, sau asupra ambelor. 

A trece printr-un doliu sau o pierdere profundă:

• crește riscul de deces din cauza bolilor de inimă 
• cauzează sau contribuie la o varietate de tulburări psihosomatice și psihiatrice
• duce la depresie clinică și anxietate (de exemplu, aproximativ un sfert dintre persoanele văduve vor experimenta asta în timpul primului an de doliu, iar riscul scade la aproximativ 17% până la sfârșitul primului an și continuă să scadă ulterior odată cu trecerea timpului – s-a constatat, de asemenea, într-o analiză că 31% din 71 de pacienți internați într-o unitate de psihiatrie pentru vârstnici fuseseră recent îndoliați)
• în funcție de construcția psiho-emoțională a persoanelor în cauză, pot apărea chiar și gânduri de suicid

Un studiu realizat în 1944 asupra supraviețuitorilor îndoliați ai unui incendiu într-un club de noapte a concentrat atenția specialiștilor asupra psihologiei decesului și a pierderilor ca experiență psihologică. Ceea ce s-a constatat în cadrul lui a condus la dezvoltarea de servicii pentru cei îndoliați și la alte tipuri de servicii de intervenție în situații de criză. Mai mult decât atât, s-a stabilit că durerea poate fi privită ca un sindrom distinct cu simptome recunoscute.

Te mai poate interesa: Cum sa treci peste pierderea sarcinii

Acest lucru, la rândul său, a alimentat interesul pentru noile domenii ale psihiatriei preventive și sănătății mintale comunitare.

Studiile lui Elizabeth Kubler Ross au extins această înțelegere la oamenii muribunzi și au ajutat la furnizarea unui cadru conceptual pentru activitatea umanitară a doamnei Cicely Saunders și a celorlalți pionieri ai mișcării pentru spitale.

De fiecare dată când ne referim la universul interior și la modul în care reușim să ne racordăm la evenimentele imprevizibile din lumea exterioară, este important să avem în minte modul în care ne-am construit atașamentul. Când John Bowlby a publicat prima sa carte importantă, a intitulat-o ”Attachment and Loss” și asta pentru că în opinia sa recunoașterea faptului că sistemul de atașare este pe deplin activat în perioadele de pierdere este unul dintre principalii factori de care ar trebui să ținem cont atunci când ne aflăm față în față cu o pierdere. Oricând ne aflăm în durere și suferim o pierdere, ne ”folosim” de stilurile de atașament pentru a face față adversității și a ne recâștiga sentimentul de siguranță. 

Dar ce sunt stilurile de atașament? Stilurile de atașament sunt modele de gândire, de simțire și de comportament care maximizează capacitatea și abilitățile noastre de a stabili și menține conexiuni cu persoanele de referință din jurul nostru. În copilărie, aceste adaptări le permit copiilor să se adapteze la orice condiții de mediu în care s-au născut și trăiesc.

O privire asupra celor mai comune răspunsuri psihologice și emoționale la pierdere

Dacă facem față unei pierderi semnificative într-un mod pozitiv și constructiv, mai degrabă decât negativ sau distructiv, depinde de tipurile de mecanisme de adaptare utilizate și de calitatea sprijinului acordat de către cei din jur. Există două răspunsuri psihologice majore ale indivizilor atunci când se adaptează la pierdere: 

(1) mecanismele de coping / de adaptare

(2) reacțiile emoționale

Te mai poate interesa: 63 lucruri pe care ai vrea sa ti le spuna cineva despre doliu

Mecanisme de coping / de adaptare

Mecanismele de coping funcționează pentru a ne proteja din punct de vedere psihologic și sunt folosite pentru a reduce nivelul de anxietate pe care îl simțim la un moment dat. Acest lucru ne permite să ne adaptăm mai bine la pierdere și să intrăm într-un mod securizant în procesul de doliu și vindecare în urma pierderii suferite.

Neîncredere sau negare: acest răspuns reduce anxietatea permițându-ne ca pentru o anumită perioadă de timp să limităm conștientizarea despre realitatea propriei vieți până în momentul în care vom putea lăsa durerea să ia loc. În această etapă este ca și cum totul din interiorul nostru strigă un „Nu”! disperat, iar mintea noastră se luptă să scape. Incapabili să tolerăm durerea care ar apărea dacă ne-am confrunta cu realitatea, experimentăm ceea ce psihologii denumesc a fi „anestezie emoțională”. Mulți dintre noi trec destul de repede de această etapă dacă avem în preajma noastră oameni care ne vor asculta și ne vor crea spațiul necesar pentru a ne exprima întreaga gamă de sentimente. Ascultarea sentimentelor fără a da sfaturi este cea mai bună strategie de ajutor.

Dezorganizare și dependență: această etapă este caracterizată de o perioadă de confuzie în care ne  simțim deconectați de tot ceea ce înseamna altădată normalul vieții noastre. În această etapă este important să nu luăm decizii radicale pentru că ele vor fi ghidate de un sentiment profund de inadecvare, depedență de cei din jur sau de anumite lucruri, etc. 

Intelectualizare: reprezintă un mecanism de adaptare prin care încercăm să avem control asupra pierderii suferite prin adunarea de cunoștințe și informații și analizând în detaliu situațiile care ne-au dus la pierderea suferită. Cei dintre noi care vor decurge la acest mecanism de apărare vor încerca să afle în detaliu datele medicale ale unei boli fatale sau de ce o anumită persoană ne-a părăsit, de exemplu. Atunci când ne aflăm în această etapă, rămânem detașați emoțional de ceea ce ni s-a întâmplat și devenim un „observator” al situației. Dacă rămâne în limite rezonabile, intelectualizarea ne poate oferi un sentiment mai mare de control.

Reacțiile emoționale

Răspunsurile emoționale coexistă cu mecanismele de coping, dar nu ne protejează de trauma pierderii. Ele sunt mijloace prin care ne exprimăm, de fapt, emoțiile și sentimentele pe care le asociem cu pierderea suferită. 

Citeste continuarea aici.

Clinica Aproape – Permite-ți să fii bine!

Tel: 0722187700
Mail: contact@clinicaaproape.ro
Facebook: https://www.facebook.com/clinica.aproape

Imagine de Snap_it de la Pixabay