Furia este una dintre emoțiile umane de bază, la fel de elementară precum fericirea, tristețea, anxietatea sau dezgustul. Aceste emoții sunt legate de supraviețuirea de bază și au fost perfecționate de-a lungul istoriei umane. Furia este legată de răspunsul „luptă, fugă sau îngheț” al sistemului nervos simpatic, mai exact pregătește oamenii ”să lupte”.
Dar ce înțeleg mulți dintre noi atunci când vorbim despre această luptă? Cu siguranță nu este vorba despre a da cu pumnii sau a agresa fizic pe cei din jurul nostru.
Cu toate astea, furia poate submina relațiile sau dăuna sănătății fizice pe termen lung. Eliberarea prelungită a hormonilor de stres care însoțesc furia poate distruge neuronii din zonele creierului asociate cu judecata și memoria pe termen scurt și poate slăbi sistemul imunitar. Având în vedere toate aceste implicații majore, este esențial să înțelegem ce anume din noi ne face vulnerabili în fața reacțiilor furioase.
Potrivit psihologului Charles Spielberger, furia este “ o emoție a cărei intensitate poate varia de la o ușoară iritare la o manie de necontrolat.” Precum oricare altă emoție, furia este însoțită de schimbări la nivel biologic și psihologic, în momentul în care ne înfuriem, bătăile inimii se accelerează, crește glicemia și tonusul muscular, iar tensiunea arterială, adrenalina și noradrenalina sunt, de asemenea, în creștere.
Ce anume cauzează furia?
Întrebarea de ce unii ridică din umeri de la supărări în timp ce alții explodează de furie este una fascinantă și pe care cu siguranță fiecare dintre noi și-a adresat-o retoric (sau nu) în diverse contexte ale vieții noastre. Un model de furie prezentat de psihologul Jerry Deffenbacher presupune că furia rezultă dintr-o combinație a evenimentului declanșator, a calităților individului și a evaluării individului asupra situației:
Declanșatorul este evenimentul care provoacă furia. Potrivit specialiștilor, furia apare în diferite scenarii, inclusiv expunerea la căldură extremă, neprimirea unei recompense așteptate, tratarea incorectă sau acțiunile altora care afectează obiectivele sau planurile cuiva. În acest sens, sentimentele de furie pot apărea atunci când scopul cuiva este blocat (Berkowitz, 1993).
Calitățile individului includ trăsături de personalitate precum narcisismul, competitivitatea și toleranța scăzută la frustrare sau anumite niveluri de anxietate și epuizare psihică.
Evaluarea cognitivă reprezintă catalogarea unei situații ca fiind blamabilă, nejustificată, de neiertat, care trebuie pedepsită etc.
Combinația acestor componente determină dacă și de ce oamenii se supără.
Mai multe studii arată că amigdala joacă un rol important în procesarea furiei. La pacienții cu fobie socială, amigdala a prezentat o activare mai mare ca răspuns la stimulii de frică (Stein și colab., 2002). Totodată s-a constatat că leziunea amigdalei afectează capacitatea de a percepe frica și mânia.
Pe lângă amigdală, mai multe zone corticale frontale joacă un rol în procesele legate de furie. De exemplu, s-a raportat că cortexul prefrontal ventromedial (vmPFC) joacă un rol cheie în controlul furiei (Alia Klein și colab., 2009; Klimecki și colab., 2018), precum și în comportamentele agresive. Într-un studiu s-a descoperit că o activitate mai mare a cortexului prefrontal ventromedial este asociată cu experimentarea în grad mai scăzut a furiei în jocul Ultimatum, sugerând că această zonă a creierului inhibă comportamentele legate de furie. Într-un alt studiu, s-a constatat că girusul frontal mijlociu anterior stâng (care este conectat la cortexul prefrontal ventromedial) joacă un rol în controlul și reducerea furiei. Aceste constatări sunt în acord cu studiile care arată că leziunile frontale pot duce la creșterea furiei și a agresivității. Rezumând rezultatele mai multor studii care s-au realizat în acest sens, acum știm clar că cortexul prefrontal ventromedial joacă un rol cheie în controlul și reducerea furiei.
Furia are, întotdeauna, o componentă irațională, care provine din imposibilitatea subiectivă de a găsi mijloace adecvate pentru a face față unei situații neplacute sau periculoase. Atunci când o persoană, care provine dintr-o familie în care i-a fost cultivat că această emoție e inadmisibilă și care și a reprimat furia în copilărie, odată ajunsă la maturitate, și se simte în siguranță pentru a exprima această emoție „interzisă” în trecut, nu va putea să o dozeze în mod corespunzător. La furia din prezent, aparută ca răspuns la evenimente care o amenință sau pentru a-și proteja limitele personale, se va adăuga furia resimțită în copilărie, dar neexprimată. Această situație va duce la exprimări inadecvate ale furiei, disproporționate față de stimulul declanșator din prezent.
Ce trăsături de personalitate sunt legate de furie?
Cercetările sugerează că tendința de a deveni furios este asociată cu nevroticism ridicat și grad scăzut de agreabilitate. În afara trăsăturilor de personalitate Big Five (https://www.youtube.com/watch?v=IB1FVbo8TSs), câteva obiceiuri și atitudini pot fi legate de furie. Acestea includ:
- Drepturi (a crede că drepturile și privilegiile cuiva sunt superioare celor ale altor persoane)
- Concentrarea asupra lucrurilor care nu sunt sub controlul personal (cum ar fi comportamentul unui partener sau lucrurile care se întâmplă în jurul nostru)
- Reglarea externă a emoțiilor (încercarea de a ne regla emoțiile prin controlul mediului înconjurător)
- Locus extern de control (credința conform căreia propria bunăstare este controlată de surse din afara noastră)
- Refuzul de a vedea alte perspective (perspectivele noi sunt percepute ca fiind niște amenințări)
- Toleranță scăzută la disconfort
- Toleranță scăzută la ambiguitate
- Hiperfocalizare pe vină (a cui este vina atunci când ne confruntăm cu pierdici, dezamăgiri, eșecuri etc)
- Un ego fragil
foto: Depositphotos.com
