Toate fricile de mai sus au în comun faptul că ne pot pune viața în pericol. Dar cum am ajuns la frică? Să ne imaginăm că tu ai fi proiectatul sistemelor de operare pentru hardware-ul(vezi creierul) prototipului ființei umane. Să mai presupunem că treaba ta ar fi să ai un produs finit care să poate supraviețui într-o lume preistorică și neprietenoasă. O lume în care cine mănâncă pe cine este regula de bază. Care crezi că ar fi dotarea principală pe care ai considera necesar să o incluzi? Frica. Ea ar avea rol adaptativ și de scăpare al pielii. Indivizii care ar fi urmat să moștenească pământular fi fost (printre altele) cei care aveau frică de înălțime (pentru că asta i-ar fi împiedicat să cadă de prea sus), cei care aveau frică de spațiile mici (pentru că asta i-ar fi scutit să se trezească înghesuiți de vreun șarpe sau vreun tigru), cei care s-ar fi temut de spațiile deschise (pentru că asta i-ar fi scutit să devină tentanți pentru vreun prădător) sau cei care s-ar fi speriat cel mai tare și, implicit, ar fi alergat cel mai repede. Și uite așa, software-ul proiectat de tine ar fi fost transmis din generație în generație. Ți se pare că bat cîmpii? Ei bine…
77% dintre mamele cu frică de apă declară că, la prima vedere a unei piscine, copiii lor au manifestat frică de apă. Defapt, din ce trăiești mai departe de maresau ocean, de asta ai mai mari șanse să îți fie frică de apă. Un alt studiu a corelat diverse frici din copilărie cu incidența accidentelor în decursul vieții. Nu e de mirare că s-a descoperit că frica de înălțimi din copilărie era invers proporțională cu accidentarea. Exemple sunt mai multe dar concluzia ar putea fi aceea că software-ul se transmite și că, pe alocuri, încă ne păzește pielea. Primim deci, de la naștere, un sofware care vine de-a gata cu niște frici ancestrale.
