7 lucruri pe care copiii adulți nu le spun niciodată părinților. Unele adevăruri dor, dar pot schimba o relație
4. „Mă doare când mă compari cu fratele sau sora mea, chiar și acum”
Poate ai doi copii și ești la fel de mândru de amândoi. Dar unul are o carieră spectaculoasă, o casă și o familie, în timp ce celălalt încă încearcă să-și găsească drumul. La o masă de familie, povestești cu entuziasm despre promovarea primului și îl întrebi pe al doilea când are de gând să se așeze și el la casa lui. Pentru tine poate fi o conversație obișnuită. Pentru cel care ascultă, însă, poate suna ca o confirmare că nu a fost niciodată suficient de bun.
Comparațiile nu dispar automat odată cu terminarea școlii. Unii frați continuă să se simtă în competiție și la maturitate, mai ales dacă au crescut auzind cine este mai cuminte, mai inteligent sau mai responsabil. Iar când părinții păstrează aceleași comparații, mesele de familie pot deveni momente în care un copil se simte apreciat, iar altul se simte din nou evaluat.
Nu trebuie să ai aceleași conversații cu fiecare copil și nici să pretinzi că au realizări identice. Dar poți fi curios în privința vieții fiecăruia fără să o folosești drept termen de comparație pentru viața celuilalt. Uneori, întrebarea „Tu ești fericit cu ceea ce faci?” poate conta mult mai mult decât încă o discuție despre cine a ajuns mai departe.
5. „Nu te sun atât de des pentru că uneori, după ce vorbim, mă simt mai rău”
Este poate unul dintre cele mai dureroase lucruri pe care un părinte le-ar putea auzi. Îți dorești să vorbești cu fiul sau fiica ta, îi duci dorul și te întrebi de ce nu găsește măcar cinci minute să te sune. Dar încearcă să-ți amintești cum decurg, de obicei, conversațiile voastre. Încep cu „Ce mai faci?” și continuă cu „De ce nu m-ai sunat?”, „Iar lucrezi atât?”, „Ai mai pus câteva kilograme?” sau „Când o să-mi faci și mie un nepot?”.
Poate niciuna dintre aceste întrebări nu este pusă cu intenția de a răni. Unele vin din grijă, altele din dorința de a păstra apropierea. Dar când fiecare convorbire aduce o observație despre ceea ce copilul nu face bine, telefonul poate începe să fie asociat cu disconfortul, nu cu bucuria.
Nu toți copiii care sună rar sunt supărați pe părinți. Viața de adult poate fi pur și simplu aglomerată, iar oamenii au nevoi diferite de comunicare. Totuși, dacă observi că fiul sau fiica ta evită anumite subiecte sau încheie repede convorbirile, merită să te gândești și la atmosfera pe care o creați împreună. Uneori, un telefon în care întrebi ce mai face și te bucuri sincer de răspuns, fără să adaugi niciun reproș, poate apropia mai mult decât o conversație lungă despre toate lucrurile care te nemulțumesc.
Copiii karmici ai familiei. Sufletele care vin să schimbe destine, reguli și generații
6. „Știu cât ai sacrificat pentru mine, dar nu vreau să-mi trăiesc viața simțindu-mă dator”
„Eu pentru tine am renunțat la atâtea”, „Ți-am oferit tot ce am putut” sau „După tot ce am făcut, așa mă răsplătești?”. Sunt cuvinte care pot apărea într-o ceartă, mai ales când un părinte se simte neglijat sau nerecunoscut. Iar sacrificiile despre care vorbește pot fi cât se poate de reale. Poate a muncit în două locuri, a renunțat la vacanțe, și-a amânat planurile sau a trecut prin ani dificili pentru a-i oferi copilului o viață mai bună.
Problema apare atunci când aceste sacrificii devin o datorie pe care copilul trebuie să o plătească prin alegerile sale. Să urmeze profesia dorită de părinți, să locuiască în același oraș, să-i viziteze în fiecare weekend sau să nu ia decizii care i-ar putea dezamăgi.
Recunoștința și libertatea pot exista în aceeași relație. Un copil poate aprecia profund ceea ce au făcut părinții pentru el și poate alege, totuși, o viață diferită de cea pe care aceștia și-au imaginat-o. Faptul că nu le urmează toate sfaturile nu anulează dragostea și nici anii în care au fost alături de el. Poate cel mai frumos rezultat al sacrificiilor unui părinte este să vadă că fiul sau fiica sa are acum încrederea de a trăi pe propriile picioare.
