Aproape toti stim sa vorbim, dar putini stim sa comunicam. Abilitatile de comunicare sunt foarte importante, ele pot sa dezbine relatii si sa creeze mari neintelegeri. Foarte putini oameni au aceste abilitati de comunicare bine dezvoltate, dar nu e niciodata prea tarziu sa inveti.
Din pacate, nu toate relatiile se termina, la adanci batraneti, cand “moartea ne va desparti”. Sunt momente in care o relatie ajunge la final.Iata 4 sfaturi ca sa treci peste o despartire.
Potrivit unui studiu publicat in Psychological Science oamenii sunt mai fericiti atunci cand petrec mai mult timp discutand subiecte importante decat cand sunt agrenati in discutii marunte.
Uneori, viata este atat de monotona inca te adoarme. Nu este vorba despre somn in sensul literar al cuvantului, ci de o amortire a creierului, astfel ca te simti deconectat, neinspirat.
Fiecare poveste de dragoste este unica si minunata si fiecare membru al unui cuplu fericit priveste la relatia sa dintr-o perspectiva diferita.
Intr-o familie copiii sunt intotdeauna pe primul loc. Aceasta este o conceptie care, in ciuda credintelor majoritatii oamenilor, nu face deloc bine, in primul rand copiilor, si apoi cuplului.
Lipsa comunicarii, teama coplesitoare de abandon sunt cateva dintre piedicile unei relatii armonioase. Iata si alte elemente care contribuie incet, dar sigur, la ruinarea unei relatii de cuplu.
Planificarea nuntii este un proces adesea indelungat si stresant pentru persoanele implicate, dar cel mai solicitant este pentru mireasa.
Divortul ar trebui sa fie ultima solutie in cazul unui mariaj cu probleme, astfel ca este important ce ii face pe oameni sa ia aceasta decizie. Cercetatorii de la the National Fatherhood Initiative au realizat un sondaj de opinie in legatura cu lucrurile care i-au determinat pe oameni sa ia taurul de coarne. Iata principalele 8 motive de divort, potrivit respondentilor la sondaj:
Simti ca iti este din ce in ce mai greu sa il intalnesti pe „EL”? Relatiile care incep in online pur si simplu nu iti inspira incredere?
Multe lucruri se schimba dupa venirea pe lume a unui bebelus, iar viata amoroasa a cuplului este unul dintre ele.
Orice relatie are suisurile si coborasurile ei, insa unul dintre cele mai importante ingrediente ale unei relatii trainice este increderea. Odata pierduta, va fi destul de greu sa o restabilesti. De aceea nu este indicat sa pastrezi secrete fata de partenerul de cuplu.
Armonizarea permanenta a legislatiei Romaniei cu legislatia europeana ofera cetatenilor romani o suma de alternative cand este vorba despre desfacerea casatoriei.
Toate mamele singure se ingrijoreaza ca absenta tatalui se va repercuta asupra copilului. Din ce moment incepe un copil sa se simta frustrat de faptul ca nu are tata?
Imaginea standard a sărbătorilor de iarnă implică zâmbete multe, familii fericite și fără probleme.
Mie îmi plac filmele. De toate felurile. Și nu mă sfiesc să declar că, unele dintre ele, mi-au dat mult de gândit.
Ai crezut, poate, că sintagma suflete pereche se referă numai la o persoană de sex opus, cu care ai de împărătșit experiențe emoționale (și trupești) care să te aducă la un acord perfect.
Nu știu dacă v-ați gândit vreodată ce mult ne place să auzim „îmi pare rău” în viața noastră de toate zilele și ce așteptări mari avem de la această afirmație.
In urma cu 50 de ani, mariajul parea diferit: Varsta medie la care se spunea „Da” era mai scazuta (20 pentru femei si 23 pentru barbati in 1965 vs 27 si 30 in zilele noastre)
O femeie maritata, in special cea care si este mama, traieste o viata segmentata in care trebuie sa rezolve o multime de lucruri. O astfel de femeie marturiseste: