Ce părere aveţi despre bărbaţii care urăsc femeile sau mai bine spus despre cum sunt educaţi bărbaţii moderni să urască femeile? Şi nu, nu este vorba despre bărbaţii care preferă să întreţină relaţii cu alţi bărbaţi. Este vorba despre bărbaţii care sunt educaţi să trateze de sus femeile. Este vorba despre bărbaţii cărora li s-a spus că femeile se situează pe o poziţie inferioară doar pentru că sunt femei.
Iată cum sunt educaţi bărbaţii să urască femeile:
Despre bărbaţi #1: Bărbaţilor li se spune că societatea le este datoare cu o fată fierbinte
Ceea ce învăţăm în copilărie este foarte aproape imposibil de deprogramat în viaţa adultă. Iar ceea ce bărbaţilor li se spune în copilărie este că, în final, vor fi recompensaţi cu o femeie superbă.
Iar acest mesaj este transmis în fiecare film, show tv, reviste de benzi desenate, cântece etc. Spre exemplu, personajul principal masculin din Karate Kid, câştigă turneul de lupte, primeşte trofeul şi pe Elisabeth Shue. Neo salvează lumea este recompensat cu Trinity. Marty McFly îşi primeşte fata visurilor, John McClane îşi primeşte înapoi fosta soţie, Keanu „Speed” Reeves o primeşte pe Sandra Bullock, Shia LaBeouf o primeşte pe Megan Fox în Transformers, Iron Man o primeşte pe Pepper Potts, eroul din in Avatar o primeşte pe superba Na’vi, Shrek o primeşte pe Fiona, Bill Murray o primeşte pe Sigourney Weaver în Ghostbusters. Până şi în finalul filmului Ofiţer şi Gentleman, Richard Gere merge unde lucra iubita şi o scoate afară ca şi cum şi-ar fi luat costumul de la curăţat.
Iar în toate aceste scenarii femeia nu are nimic de zis, compatibilitatea nu contează, relaţia nu contează, de fapt nici un alt factor nu contează. Dacă eroul îşi îndeplineşte obiectivele, atunci este premiat cu femeia pe care o iubeşte. Este adevărat, sunt dialoguri care vor să arate că femeia are unele îndoieli şi face puţin zgomot ca şi cum decizia i-ar aparţine. Însă, cu toţii ştim că, la final eroul se alege cu fata, aşa cum ştim că la o anumită dată ne încasăm salariul. Fata poate spune orice, însă cu toţii ştim că la final va rămâne cu eroul, chiar dacă ea însăşi nu ştie încă acest lucru.
Aici este problema, că încă de la naştere bărbaţii au fost învăţaţi că merită o femeie superbă. Bărbaţii se percep cu toţii eroi, în propria lor poveste aşa că trebuie să fie gratulaţi cu premiul cel mare. Drept pentru care este frustrant când nu capătă ceea ce cred că le aparţine. Aceste femei, prin exercitarea propriilor alegeri le-o neagă pe a lor. De aceea, orice băiat bun este şocat să afle că nu va câştiga dreptul de a face sex cu o fată chiar dacă îi cumpără cadouri şi-i face alte favoruri. De aceea una dintre insultele preferate ale bărbaţilor în relaţiile cu femeile sunt târfă şi curvă. Sunt supăraţi că recompensează alţi bărbaţi cu partidele de sex de care ar fi trebuit să se bucure ei.
Sărbătoreşti cu noi 10 ani de PIPO şi câştigi! Participă la concurs aici!
Despre bărbaţi #2: Bărbaţii au fost educaţi să vadă femeia ca pe un accesoriu
Nu este nimic rău să pui o femeie superbă pe coperta unei reviste sau să pozeze lângă o maşină nouă. Fata frumoasă primeşte un job bun, bărbaţii o doresc, femeile doresc să fie ca ea toată lumea este fericită, nu?
Însă problema este mai complicată de atât.
Când privesc o femeie, chiar şi când, să zicem ar candida pentru cea mai înaltă poziţie într-un stat, instinctul masculin o analizează din punct de vedere al potrivirii ca partener sexual. Este primul lucru pe care îl observă bărbaţii. Uitaţi de obiectivitatea pe care o pretinde media, mergi să iei cina şi la masă te va aştepta o femeie chelner frumoasă. Du-te să-ţi cumperi un costum, ghici ce, o vânzătoare drăguţă îţi va arăta oferta. Şi exemplele pot continua.
Rolul femeii în societate sau nivelul profesional nu contează. Chiar şi dacă este un judecător important, femeia va avea un rol dual, va funcţiona ca o persoană şi va fi percepută şi în calitate de accesoriu…
Despre bărbaţi #3: Femeile se folosesc de dorinţa sexuală a bărbaţilor pentru a-i ruina
Înainte de orice trebuie ceva legat de unicitatea sentimentului de dragoste/ură pe care îl are un bărbat cu penisul său. La bărbaţi, mai mult decât la femei, dorinţa sexuală se detaşează de restul personalităţii. Partea creierului bărbaţilor îngrijorată în legătură cu securitatea job-ului, a banilor sau a reputaţiei sociale nu are nici un drept de veto în faţa dorinţei sexuale. Tocmai de aceea ai auzit de nenumărate ori cuvinte de genul „a gândit cu capul de jos” sau „gândeam cu creierul ce mic” etc. Exact la asta se refereau.
Oamenii de ştiinţă n-au putut încă să înţeleagă acest tip de comportament. Poate pentru că bărbaţii au de 10 ori mai mult testosteron în organism sau poate că societatea i-a învăţat să fie astfel. Poate că evoluţia i-a făcut aşa pe bărbaţi: cu un libido crescut şi în perioade de criză economică precum cea actuală. Chiar în asemenea momente, mulţi bărbaţii şi-ar cheltui ultimul leu pentru a face amor cu femeia visurilor lor, chiar dacă asta ar însemna să facă foamea în următoarele zile. Ca şi cum femeia este cea care profită de dorinţa lor sexuală pentru a-i ruina.
Despre bărbaţi #4: Uneori bărbaţii se simt fără putere
Bărbaţii sunt flămânzi iar femeile sunt tipurile de mâncare. Numai că mâncare trebuie citit sex. După vârsta de 13 ani, aproximativ 90% din energia şi disciplina bărbaţilor este folosită pentru a se comporta ca nişte fiinţe umane civilizate şi nu precum nişte căţei într-o măcelărie. Cu cât mănâncă mai multă carne cu atât mai mult doresc mai multă.
Motivul pentru care maşinile mici, economice nu domină piaţa este pentru bărbaţii vor să le impresioneze pe femei aşa că preferă maşinile mari şi tari în care ei să iasă în evidenţă.
În general de ce se apucă băieţii să facă sport în liceu? Pentru că sportivii au succes la fete. De ce învaţă să cânte chitară? Pentru că au aflat că nimic nu le face să-şi dea pantalonii jos decât un cântec de dragoste.
Aceste DOUĂ ZODII respiră UȘURATE după ULTIMA SuperLună plină până în octombrie 2025
Lecția DIVINA pe care fiecare ZODIE trebuie să o ÎNVEȚE înainte de 2025