Vrei să ai o siluetă perfectă și nu știi de ce nu reușești, în ciuda dietelor pe care le schimbi întruna? Răspunsul ar putea fi în altă parte. 7 ore și jumătate de somn profund te ajută să slăbești și să îți menții greutatea pe care o dorești!
Conform unui studiu realizat de specialiștii americani de la Universitatea din Chicago, somnul scurt – și asta înseamnă mai puțin de 7 ore pe noapte – măreşte nivelul de grelină, un hormon care stimulează foamea, în acelaşi timp favorizând retenţia de grăsime şi reducând consumul de energie. Un calcul simplu (după îndelungi cercetări…) arată că o persoană care doarme şapte ore pe noapte şi arde 2500 de calorii în timpul zilei, dormind numai o oră în plus, poate să scape de încă 147 de calorii în aceeaşi zi!
Însă nu doar durata somnului e importantă, ci și calitatea lui. Un somn scurt și de proastă calitate va conduce, inevitabil, la apariţia bolilor cronice, pprecum diabietul, şi la…creșterea rapidă și incotrolabiă în greutate, putând provoca chiar şi mortalitatea prematură.
Ca să determini care sunt orele potrivite de somn pentru tine, trebuie să urmezi trei paşi simpli: pornind de la ora obișnuită la care te trezești, dă ceasul înapoi cu 7 ore și jumătate și alege să te culci cel mai târziu la acea oră. Dacă nu te poți desprinde de treburile tale (sau de calculator ori televizor) și „ieși din timp”, pune un ceas să sune la ora la care… trebuie să te culci. Așa, vei ști exact că nu trebuie să mai întârzii o clipă în plus față de acel prag și te vei mobiliza să pleci la culcare.
Citeşte continuarea pe ANTENASATELOR.RO.
3 ZODII testate de UNIVERS în săptămâna 16-22 decembrie 2024
Faza lunii când te-ai născut. Cum se calculează și ce spune despre viața ta