Pare greu de crezut că o alimentație anume poate avea ca impact nu doar o sănătate mentală mai bună, ci și combaterea depresiei. Iată că nu mai puțin de două studii științifice au reușit să identifice alimentele potrivite în acest sens. În mod deloc surprinzător, niciunul nu este greu de găsit, ba dimpotrivă toate fac parte din alegerile specifice unei alimentații sănătoase.
Studii științifice despre alimentele potrivite pentru a combate depresia
O echipă de cercetare condusă de epidemiologul Felice Jacka din cadrul Universității Deakin a analizat dacă îmbunătățirea alimentației este de ajutor persoanelor care suferă de depresie majoră. În acest sens, au ales 67 de persoane pe care le-au analizat, unele dintre ele fiind tratate cu antidepresive, altele cu psihoterapie, iar altele cu ambele. Jumătate dintre aceste persoane au primit consiliere nutrițională din partea unui nutriționist, care i-a ajutat să mănânce mai sănătos, iar restul consiliere socială. După 12 săptămâni, acestea au prezentat o stare de spirit semnificativ mai bună decât cele care au primit consiliere socială. Studiul a fost publicat în revista BMC Medicină în ianuarie 2017. Un studiu mai mare desfășurat de cecetători din Universitatea South Australia a condus la concluzii similare.
Citește continuarea pe Qbebe: https://bit.ly/2GFgdtI
- Curiozitate: Pune un pahar cu apă și sare sub pat în această seară. Efectul te va uimi!
Suflete pereche sau parteneri karmici? Testul simplu care îți arată adevărul despre relația ta
Vrei să vezi mai rapid articolele sfatulparintilor.ro? Google a adus în România funcția „Surse preferate”! Cum să bifezi sfatulparintilor.ro ca să nu ratezi noutățile de la noi
