Suntem generatia care a descoperit ca mananca E-uri si care incearca sa supravietuiasca prin noianul de informatii din aceasta zona.
In urma cu cativa ani, multi dintre noi nici nu stiam ce sunt, cine sunt infricosatoarele E-uri care parca stau si ne ataca de unde nu ne asteptam. Dupa ce am aflat de ele urmare a mediatizarii excesive, am reactionat firesc cu totii: am inceput sa ne temem. Pentru sanatatea noastra si a copiilor nostri, evident. Si sa ne revoltam. Cum e cu putinta sa fie asa si noi sa nu fi stiut? De cand mancam noi E-uri? De cand lucrurile obisnuite, cu care am crescut sunt de fapt dusmanii nostri? Si, mai ales, ce e de facut? Ce mai mancam?
Inarmati cu lista de E-uri, care de unde a putut sa o procure, asta in cazul in care nu am abandonat aceasta noua sursa de stress pe ideea “o viata are omu’, doar nu mi-o petrec citind etichetele din supermarketuri”, am incercat sa descoperim pe care alimente se afla E-urile bune si E-urile rele.
Surpriza. Ne temem de E-uri ca ne pot imbolnavi, dar nu stim in ce sunt ele. Sunt foarte multe alimente din cele uzuale, ale vietii de zi cu zi, care cu siguranta contin E-uri, insa la noi in taracel putin, ele nu sunt afisate nicaieri. Painea, produsele care se vand varsate sau feliate in raioanele de mezeluri-branzeturi dar chiar si produsele ambalate nu au trecute toate elementele chimice, aditivi, conservanti, pe care le contin.
Chiar si daca le-ar avea notate cu rigurozitate, inclusiv masa de grasime din acel aliment (cum este in SUA, unde totul are notat procentul de “fat” continut… si degeaba, SUA e taracu cel mai mare numar de obezi de pe planeta), tot ar fi dificil sa studiem in magazine toate etichetele. Practic, ne-ar trebui timp dublu sau triplu pentru shopping. Unde mai pui tentatiile alimentare vandute asa de abil prin reclame si presiunea pe care copiii o pun pe tine ca vor si ei ca la televizor… macar o data…
Incercam asadar sa privim din alt unghi E-urile si sa vedem cum ne putem ajuta intre noi. E-urile sunt aditivi care au rolul ca acele alimente in care ajung sa arate mai bine si sa aiba gust mai bun, mai proaspat, mai atractiv, sa te imbie sa le cumperi, dar si sa reziste cat mai mult pe rafturi pana sunt vandute. Carui comerciant ii convine sa aiba retur de marfa mare numai pentru ca nu cumpara lumea produsul sau imediat? Concurenta foarte mare din domeniul alimentar, dar si varietatea de produse face ca o anumita marca de alimente sa fie cumparata intr-un ritm mai lent decat daca ar fi doar cateva variante de oferte pe tarabe. Si atunci, se adauga E-uri. Ca sa arate bine. Si azi si maine si peste 2 saptamani. Si peste o luna. Acelasi produs.
Daca nu reusim sa memoram lista E-urilor sau sa o avem mereu cu noi la cumparaturi, iata cateva mici trucuri de care putem tine cont cand purcedem in a aproviziona familia cu bunatati:
Painea. Cu cat termenul de valabilitate al painii este mai mare, iar painea se mentine proaspata si moale, cu atat este mai evident ca are aditivi si ca ceva nu e in regula pentru sanatatea noastra. Stim ca o paine proaspata se intareste in 2 zile maxim si isi schimba gustul. Cand painea este ultra-ambalata si rezista si 2 saptamani, acea paine e facuta pentru oamenii foarte ocupati, care stiu ca au scapat de grija sandvisurilor pentru copiii lor ceva vreme.
Mezeurile. Toate contin aditivi, unii buni, unii rai. In general, cu cat mezelurile arata mai roz, mai perfect, mai imbietor, cu atat contin aditivi mai multi. Stim cum arata la culoare carnea proaspata si preparatele facute din ea si conservate fara multi aditivi. Perfectiunea vizuala are un pret. Mai multe E-uri.
Legumele si fructele. Cand cumparam asemenea produse de la supermarketuri si ele arata impecabil, din nou, ceva e in neregula la mijloc. Un mar natural fara tot felul de substante ce intervin in procesul cresterii lui nu are cum sa arate ca marul rosu perfect pe care vrajitoarea i-l da Albei ca Zapada. Niciodata. Cautam merele si fructele care arata ca pe vremea bunicilor, mai mici, mai scofalcite, mai autentice, ca cele pe care le primeam cand mergeam cu colindul, alaturi de o mana de nuci.
Fructele aduse de peste mari si tari, cele care se gasesc cand aici la noi nu este sezonul lor, si care nici nu au gust nu sunt cele mai recomandate. Intelegem ca arata superb si iti fac cu ochiul de pe tarabe, dar in toi de iarna e mai bun un mar de-al nostru decat struguri sau capsuni aduse din partea cealalta a globului (cand se stie ca o capsuna crescuta la soare se strica in doua zile daca nu o consumi).
Produsele ambalate. Mereu ne uitam la etichetele produselor ambalate si ne ghidam dupa bunul nostru simt. Producatorii si importatorii sunt obligati prin lege sa listeze toate ingredientele acelui produs. Regula e simpla: cu cat lista ingredientelor e mai scurta, cu atat e produsul mai aproape de natural. Deasemenea, ingredientele sunt insiruite in ordinea cantitatii incluse in produs: primul ingredient se afla in produsul finit in procentajul cel mai mare, iar ultimul e e obicei din categoria “urme slabe de…”.
Produsele dulci. Nu degeaba zaharul este denumit moartea alba. Concluzia este clara: cat de mult putem, evitam alimentele care contin zahar, hiper-procesate si rafinate. Daca vrem totusi sa cumparam ceva sanatos, sa mergem pe fructe crude sau uscate, pe gem de fructe fara adaos de zahar, pe ciocolata neagra (masa de cacao mai mare de 70%). Iar un rasfat cand si cand cu o ciocolata fina, buna la gust, nu e o nenorocire pentru nimeni. Cat despre fructoza folosita in produse in loc de zahar, cu toate ca nu e atat de nociva ca zaharul, tot are continut caloric foarte ridicat, iar unele studii au aratat ca fructoza creste semnificativ riscul de hipertensiune si obezitate.
Tu cum te orientezi prin labirintul E-urilor si conservantilor? Care-s criteriile dupa care faci cumparaturi?
