Pentru gurmanzii cărora le place să înfulece rapid mâncarea avem o veste proastă. Trebuie să renunţe la acest obicei dacă nu-şi doresc să dezvolte diabet de tip II. Potrivit unei cercetări prezentate la Congresul Internaţional Endocrinologic, persoanele care mănâncă repede au de 2,5 ori mai multe şanse de a se îmbolnăvi de diabet de tip II, comparativ cu cei care mânâncă mai lent.
„Numărul diabeticilor de tip II este în creştere la nivel global şi este pe cale să devină o pandemie. Această situaţie este generată de interacţiunea dintre un fond genetic deficitar şi factorii de mediu. Tocmai de aceea este important să identificăm factorii de risc care se pot modifica şi care îi pot ajuta oe oameni să-şi reducă şansele de a dezvolta diabetul de tip II”, a declarat Dr. Lina Radzeviciene cercetător la Universitatea de Ştiinţe ale Sănătăţii din Lituania.
Pentru acest studiu, cercetătorii au examinat obiceiurile alimentare a 468 de persoane care nu sufereau de diabet şi 234 de bolnavi de diabet de tip II. Fiecare participant a trebuit să răspundă la un chestionar în care spuneau dacă obişnuiesc să mănânce „lent”, „rapid” sau „la fel precum alţii”. Totodată oamenii de ştiinţă au notat circumferinţa taliei, a şoldurilor precum şi înalţimea şi greutatea.
Citeste continuarea: 1 2
Activul Marte e în Leu din 4 noiembrie 2024. Mesaje speciale de la Univers pentru 4 zodii
Te-ai nascut cu noroc? Priveste-ti palma si afla raspunsul! Simbolurile norocoase sunt descrise aici