Arome de citrice
Cultivă lantana, o floare cu parfum de citrice, în grădină, pe lângă chioșcul unde îți place să îți petreci serile de vară. Zdrobește câteva coji de portocale și lămâie și pune-le pe masă lângă tine sau folosește odorizante de cameră cu aromă de citrice. Este un parfum pe care țânțarii îl urăsc! Iar, dacă la odorizantul de cameră mai adaugi și câteva picături de ulei de eucalipt, cu siguranță vei scăpa de aceste insecte nesuferite.
Păcălește țânțarii cu bere
Pune câteva recipiente mici pline cu bere departe de locul în care stai tu în grădină sau la picnic. Se pare că țânțarilor le place berea, mai ales aroma ei amăruie, și vor fi păcăliți să stea departe de tine. Pe de altă parte, ține cont că, dacă bei bere, pielea ta va mirosi puternic de la această băutură și va atrage insectele.
Articol redactat de:
Adriana Vaduva
Redactor-Șef Sfatul Părinților - Jurnalist, cu 30 de ani experienta in presa scrisa si online, comunicare si social-media. Pasionata de dezvoltare personala, astrologie, spiritualitate. Mii de articole scrise pentru sfatulparintilor.ro, din anul 2011, in domenii diverse: sarcina, bebelusi, parenting, sanatate, alimentatie, familie, timp liber, astrologie, lifestyle, retete, relatii si cuplu.