Fundația Renașterea marchează 25 de ani de activitate printr-un eveniment de puternică valoare simbolică: Iluminarea în roz a Palatului Cotroceni, pe 1 octombrie 2025, cu ocazia Zilei Naționale a Luptei împotriva Cancerului de Sân.
Poti sa visezi ca zbori, ca vorbesti cu oameni morti, ca te-ai intors la scoala sau ca maine ai un examen greu.
Ca iti place sa rezolvi din cand in cand cate un puzzle matematic, avem unul pentru tine. Priveste cu atentie imaginea de mai sus. Stii rezultatul corect? Ce numar lipseste?
De multe ori poti ignora ceea ce visezi, insa sunt simboluri pe care ar trebui sa nu le treci cu vederea. Ele iti pot transmite mesaje importante. Psihoterapeutul Jeffrey Sumber spune ca visele au intelesuri legate de modul in care omul percepe lumea si pe ei insisi.
Campania inițiată de David Popovici cu ocazia zilei sale de naștere, împreună cu Fundația Hope and Homes for Children, s-a încheiat cu succes.
Florile sunt darurile pretioase pe care natura le ofera oamenilor, iar acestia se bucura de ele nu doar in natura ci si in casele lor.
In loc de exprimarea emotiilor, oamenii au tendinta de a le proiecta in mancare ceea ce pentru corp inseamna confort si implinire.
In timp ce Saptamana Europeana a Sportului (23–30 septembrie) pune cel mai des accent pe performanta si competitie, proiectul „Move Dance and Feel Good” arata o alta fata a miscarii: dans-terapia ca practica pentru corp, emotii dar si pentru minte si comunitate.
Poate parea greu de crezut ca mutarea unor lucruri din casa sau de la birou, potrivit artei feng shui, te poate ajuta sa castigi mai multi bani.
Asociația Culturală pentru Educație prin Artă (ACEA) organizează turneul național de teatru „Vape me in”, un proiect care explorează vulnerabilitatea adolescenților și riscurile consumului de substanțe periculoase în rândul acestora.
Amintesc faptul că sunt foarte multi părinti care pleacă în străinătate și lasă copilul în îngrijirea familiei extinse dar, fie nu anunță serviciului competent intenția de a pleca, fie nu urmează procedura delegării parentale, ceea ce face ca, în situația unei urgențe, să nu se poată lua, în termen util, măsuri cu privire la copilul lipsit de autoritate părintească.
Oameni cu puteri neobisnuite. Oamenii mai au multe lucruri de aflat despre corpul uman si abilitatile sale extraordinare.
Ziua de 14 septembrie marcheaza in calendarul ortodox Inaltarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii. Sarbatoarea aminteste de patimile si de moartea lui Iisus.
Daca iti intrebi bunicii ce inseamna cand te mananca talpa stanga sau ce inseamna cand te mananca talpa dreapta iti vor zice ce spun superstitiile.
Sa spunem ca te plimbi prin padure si, brusc, un urs flamand iti apare in cale. In acest caz, creierul tau inregistreaza emotia negativa, frica.
Petreci mult timp stand in fata computerului, in avion sau in automobil? In aceasta situatie muschii soldurilor ar putea fi intepeniti, ceea ce afecteaza abilitatea de a dansa si, mai rau, poate cauza stres si teama.
Sfanta Maria Mica. Nasterea Maicii Domnului este prima mare sarbatoare din cursul anului bisericesc care a inceput la 1(14) septembrie.
Se spune ca Dumnezeu a trimis multi ingeri pe pamant pentru a-i ghida pe oameni sa isi atinga potentialul divin. Unii ingeri, ca sa-si indeplineasca misiunea, trebuie sa se nasca in corp de om.
Semnificatia orelor fixe. Se spune ca subconstientul trimite un mesaj atunci cand ne uitam la ceas si este ora fixa.
Desi sunt persoane care spun ca de Adormirea Maicii Domnului (15 august) nu este bine sa urezi La multi ani, sunt preoti care infirma acest mit si spun ca Adormirea Maicii Domnului este prilej de Sarbatoare.