Mirosul neplacut al picioarelor este o mare problema pentru multe persoane.
Anul 2017 sta sub semnul Cocosului de Foc, iar specialistii Feng Shui au cateva ponturi pe care sa le aplici daca vrei sa ai noroc.
Unele sunt norocoase, altele sunt alinieri benefice din punct de vedere numerologic. Iata care sunt cele mai bune zile din 2017 in care sa te casatoresti.
Toti oamenii trec prin perioade dificile. Totusi, unele persoane gestioneaza mai bine decat altele provocarile pe care viata le scoate in calea lor. Care este secretul lor?
Cu totii am avut momente in care am facut lucruri uimitor de stupide, dar pe care ne-am ferit sa le spunem celorlalti, rusinati ca vom cadea in penibil.
Cariile sunt o problema cu care aproape fiecare om trebuie sa se confrunte intr-un moment al vietii sale.
Un barbat tanar a invatat ceeace este cel mai important lucru in viata de la un vecin al sau.
Mâncarea proaspătă este bună și sănătoasă, dar există câteva alimente care sunt mult mai bune la două sau chiar trei zile de la preparare.
Știai că alunițele de pe corpul tău spun câte ceva despre tine?
Laptele dulce este una dintre cele mai populare băuturi din lume, dar, din păcate, și cea care se strică cel mai repede.
In interiorul trunchiului unui copac se afla o serie de inele concentrice, numarul acestora indicand varsta respectivului pom.
Nu trebuie sa fii budist pentru a aprecia ideile si filozofia budista. Si, cine stie, unele dintre aceste lectii ar putea chiar sa-ti imbunatateasca viata.
Cimitirul Vesel de la Săpânța este renumit în întreaga lume datorită crucilor multicolore și a poeziilor satirice de pe acestea.
Cum sa descifram secretul bunei-dispozitii?
Oamenii au o inima mare. Inca mai exista umanitate. Inca se mai face bine altor persoane fara a se astepta nimic in schimb.
Aceasta reclama ne spune povestea unui batran din Polonia care face totul pentru a-si implini visul. De ce? Raspunsul il veti afla la finalul filmuletului.
Sarbatorile de iarna reprezinta, pentru fiecare dintre noi, momente magice, incarcate de emotie si bucurie.
Ceea ce ar fi trebuit sa fie cea mai relaxanta perioada din an, pentru unele persoane este exact opusul. Odata cu apropierea Sarbatorilor de iarna, unii dintre noi devenim din ce in ce mai stresati, anxiosi si chiar depresivi.
Familia Regala din Marea Britanie este apreciata la nivel mondial, insa mai sunt cateva lucruri foarte putin cunoscute despre componentii sai.
Majoritatea hainelor din materiale naturale precum bumbacul, lâna sau mătasea își schimbă forma după ce sunt spălate și, de cele mai multe ori, intră la apă.