Nicolae al României la IACB 2018 pentru copiii cu autism - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Nicolae al României la IACB 2018 pentru copiii cu autism

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Actualitate » Nicolae al României la IACB 2018 pentru copiii cu autism
IACB 2018

A doua ediție  a Conferinței Internaționale IACB 2018, se va desfășura anul acesta la Rin Grand Hotel, în perioada 19 – 21 octombrie. După succesul enorm de anul trecut, Conferința Internațională IACB 2018 vine ca o continuare în mod firesc, și devine cel mai important eveniment din România dedicat în întregime familiilor și specialiștilor din domeniul autismului, aducând împreună sute de oameni din acest domeniu.

Conferința se adresează specialiștilor dar și familiilor copiilor cu autism și aduce laolată invitați valoroși, cu formare profesioanală realizată în țară și în străinătate, terapeuți ABA care lucrează direct cu copiii, analiști comportamentali, psihologi clinicieni, consilieri, psihoterapeuți, psihopedagogi  și specialiști din arii conexe analizei comportamentale, ca de exemplu logopezi, medici primari psihiatri, kinetorapeuți, educatori, profesori, consilieri juridici, președinți ai asociațiilor din țară, părinți, educatori la domiciliu, și însăși persoane cu autism, fiind prezenți peste 40 de lectori români și internaționali.

La deschiderea evenimentului îl vom avea alături pe Nicolae al României împreună cu soția sa, personalități deosebite care doresc să reprezinte vocea copiilor cu autism și a familiilor lor. Nicolae al României este nepotul regelui Mihai al României. Nicolae a urmat pașii familiei sale și a venit în România în 2012 pentru a continua misiunea înaintașilor săi. Din anul 2012 activează în mediul educațional, social și cultural organizând și patronând diferite inițiative și proiecte.

Între invitați de asemenea vom avea persoane cu autism care își pot spune povestea și duce mai departe mesajul copiilor și al tinerilor cu autism și care aduc în sală nu doar informații ci și speranță și încurajări.

Invitații noștri sunt din Israel, dr. Hanna A. Alonim și din Norvegia, psih. Gabriela Vilhelmsen, alături de medici specialiști în psihiatrie pediatrică dr. Ramona Octaviana Gheorghe, dr. Mădălina Potoroacă, dr. Bogdan Fitiu, alături de cei mai buni psihologi din țară în problematica autismului dar și de părinți ai copiilor cu autism deveniți specialiști și purtători de cuvânt ai copiilor lor.

Vor fi alături de noi cei mai buni psihologi din țară, dintre care amintim pe: Daniela Gavankar, coordonatorul științific al evenimentului și președinte al Asociației AITA, Sînziana Burcea coordonator al Centrului Mifne din Piatra Neamț, And Dragu, coordonator al Centrului Micul Prinț din Bistrița, Andreea Veres din Bacău, Irina Chiriac din Focșani, Roxana Clinciu din Brașov, Alexandra Ababi – Mediaș.

Evenimentul care are loc în acest weekend  este acreditat de către Colegiul Psihologilor din România.

Cuvinte cheie:
Data articol: 17/10/2018