Sunt delicioşi şi merg excelent cu bere la un grătar cu prietenii. Cu toate acestea, micii sunt foarte nocivi. Acest lucru este subliniat foarte bine în cartea „Şi noi ce mai mâncăm?” (vol. I), scrisă de prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.
Corpul nostru ar trebui să fie aprovizionat permanent cu elemente nutritive cum ar fi enzimele alimentare active din legume şi fructe crude, proteine, glucide, lipide, minerale, fitochimicale şi vitamine. Pentru a fi sănătoşi şi a avea o dietă echilibrată este necesar să consumăm astfel de nutrienţi. De preferat ar fi ca aceste elemente nutritive să provină din alimente care au fost cât mai puţin prelucrate şi care se află într-o stare cât mai apropiată de cea naturală.
Micii reprezintă un aliment extrem de consumat, dar care este dăunător organismului.
Acest preparat este obţinut din carne tocată (amestec de porc cu vită, vită cu oaie sau provenind de la un singur animal), cu supă de oase, grăsime, condimente, afânători (bicarbonat de sodiu), uneori fiind adăugate şi texturate de soia sau fosfaţi (interzişi), coloranţi şi conservanţi.
Micii se digeră greu din cauza cantităţilor ridicate de grăsime animală, de peste 20%. Grăsimea cu nivel mare de acizi graşi saturaţi şi aterogeni pot conduce la apariţia bolilor cardiovasculare. Din cauza caloriilor multe pe care le conţin, aceste preparate duc la apariţia obezităţii.
Citeşte articolul întreg, pe: www.rtv.net
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?